Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ionela Lucan Ionela Lucan

O tănără de 20 de ani este găsită moartă într-un dulap, la Iași. O fată de 15 ani se aruncă în fața metroului, la Dristor. Un băiat de 22 de ani se aruncă în gol de pe acoperiș... Trei minți atât de complexe, probabil, zdruncinate de amărăciune. 

Dacă vreți, priviți creierul uman ca pe un burete. El absoarbe informație, trăiri, sentimente, frustrări, iluzii și chiar false probleme. Este foarte ușor ca acest burete să absoarbă, din greșeală, o impresie, o judecată, un punct de vedere complet nerealist, complet greșit sau pur și simplu dăunător, dar care s-a nimerit în calea lui. Și, dacă nimeni nu îl stoarce afară, gândul intrus se adâncește și mai tare în interiorul buretelui. Și lâncezeşte acolo, se dezvoltă, până cănd provoacă daune ireparabile și duce la putrezire.

Mă scuzați, sună grețos, dar cred că la fel se și simte. Sănătatea psihică este încă tabu în România și în continuare ne este rușine să recunoaștem când sau dacă suntem nefericiți. Și, dacă vreți să mergem mai departe cu termenul dizgrațios de comparație, mintea copiilor și a adolescenților este ca un burete de zece ori mai absorbant decât a adulților. 

Articolul continuă după reclamă

Fiii, adolescenții, copiii noștri vor trece mâine peste trauma de astăzi mai ușor și cu intervenții din partea noastră. Ca părinți, avem obligația morală să ne asigurăm că maturitatea va găsi în ei o persoană integră și puternică, pregatită să țină piept valurilor vieții. 

Să ne asigurăm că au înțeles copiii noștri cât de importantă e viața lor și că nu vor primi alta la schimb, că nimeni nu le poate destabiliza cu ușurință încrederea, perspectiva, rostul. Să le amintim fetelor de sute de ori că băiatul pentru care plâng acum va fi doar o amintire mâine. Că vine mereu ceva mai bun, oricât de rău le este astăzi. Să le spunem viitorilor bărbați că înțelepciunea e mai atrăgătoare decât profilul de Instagram și ea nu se măsoară în aprecieri virtuale ci și în puterea de a găși soluții. 

Dracul nu e niciodată atât de negru și putem să le spunem copiilor noștri exact așa. Să le spunem cum vrem, dar să fim siguri că au înțeles. Că e ok să fii trist, dar nu e ok să te complaci în asta. Că după orice sfârșit vine iar începutul. Mai puțin după unul...

Ionela Lucan Like
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Opinii » Psihologi pentru copiii noștri