Cum este descris Nicușor Dan de un fost lider PNL: "Un Hopa Mitică în politica românească, un jucător solitar"
Valeriu Stoica a lansat un nou atac la adresa președintelui Nicușor Dan, pe care îl descrie drept "un Hopa-Mitică în politica românească", sugerând că reușește să revină de fiecare dată în prim-plan, în ciuda obstacolelor. Fostul lider PNL consideră însă că lipsa susținerii politice și stilul de "jucător solitar" ar putea limita capacitatea acestuia de a gestiona actualele tensiuni din scena politică.
Valeriu Stoica a fost întrebat, sâmbătă, la Digi 24, dacă preşedintele Nicuşor Dan putea face mai multe în actualul scandal politic.
"Nu putea, din două motive. Primul motiv, nu are în spate un partid. Ca să faci jocuri politice, trebuie să ai în spate unul sau mai multe partide. E adevărat că preşedintele, teoretic, potrivit rolului constituţional, este neutru, chiar dacă a fost propus de un partid, când ajunge la Cotroceni, îşi dă demisia şi este pe deasupra partidelor În realitate, însă, cum ştim, toţi preşedinţii care au fost susţinuţi de partide politice, într-un fel sau altul, au făcut jocuri cu acele partide politice. Nicuşor Dan nu are în spate partide politice cu care să poată face în continuare jocuri politice", a afirmat Valeriu Stoica, potrivit News.ro.
Nicuşor Dan, "un jucător solitar" în opinia fostului lider PNL
El a precizat că al doilea motiv este legat de faptul că Nicuşor Dan a fost mereu un jucător solitar.
"Al doilea motiv este legat de natura lui de un om politic. El a fost întotdeauna un jucător solitar. Aşa a câştigat la primărie, aşa a câştigat funcţia prezidenţială. Jucător solitar. Şi aşa va rămâne. Eu am făcut de-a lungul timpului predicţii legate de cariera lui politică şi de fiecare dată am spus, "Dom'le, n-are şanse în politică pentru că e un jucător solitar şi politica este un joc de echipă. De fiecare dată predicţiile mele au fost infirmate", a mai precizat fostul lider PNL.
El susţine că Nicuşor Dan este un Hopa Mitică.
"Nicuşor Dan e un Hopa Mitică în politica românească. Îl dai deoparte, se ridică. Îl dai deoparte, iar se ridică. Rămâne de văzut dacă acest principiu de supravieţuire îl va salva în continuare şi cât îl va salva", a declarat Valeriu Stoica.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
