Florin Cîţu: ”Fac apel la oamenii din USR să se dezică de acţiunile liderilor lor”. Premierul anunţă că nu va numi noi secretari de stat
Premierul Florin Cîţu a declarat, vineri, la Iaşi, că nu va numi noi secretari de stat în locul celor de la USR PLUS, demişi în urmă cu două zile, precizând că pe de o parte se fac economii la buget, iar pe de altă parte este un semn că nu vrea să rupă coaliţia.
"Nu vom numi niciun secretar de stat, nici nu este nevoie de atât de mulţi. Veţi vedea că aceste ministere vor funcţiona cu aceşti secretari de stat pe care îi avem acum. Dacă e nevoie de unul sau doi, vom vedea. Dar eu vă spun că vom face şi economii la buget. Aceste posturi rămân libere. Asta arată clar că nu vreau să rupem această coaliţie. În continuare cred că putem sta la masă cu USR PLUS, dar trebuie să termine alianţa cu acest partid toxic care face rău României“, a susţinut Florin Cîţu, potrivit news.ro.
Întrebat dacă va numi noi prefecţi şi subprefecţi în locul celor de la USR, Cîţu a răspuns: "Nu. Am delegat atribuţii şi va rămâne aşa". Florin Cîţu a anunţat, miercuri seară, destituirea a 26 de secretari de stat ai USR PLUS. Deciziile de eliberare din funcţie a unor secretari de stat de la mai multe ministere, din aparatul propriu al vicepremierului, de la Agenţia Naţioală de Administrare Fiscală, dar şi de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni au fost publicate în Monitorul Oficial. În cursul zilei de joi, premierul a eliberat din funcţie prefecţii si subprefecţii USR PLUS.
Florin Cîţu: Credeam că suntem la masă cu un partid pro-european. Din păcate, se pare că m-am înşelat
Premierul a declarat că a crezut că stă la masă cu un partid european, referindu-se la USR PLUS, dar s-a înşelat, motivând că Dan Barna ar fi trebuit să intervină cu o zi în urmă în Parlament şi să nu asiste pasiv cum un liberal a fost bruscat în sala de plen.
- Florin Cîţu a fost huiduit, la Iaşi, de câţiva protestatari. Aceştia i-au strigat "Trădătorii, trădătorii"...
- Super-Cîţu, pedeapsă pentru foştii colegi de guvernare. Campania de vaccinare, existentă doar în lupta politică
- Klaus Iohannis, liniștit în plină criză guvernamentală: "Nu este absolut deloc îngrijorătoare. Guvernul merge...
"L-am văzut ieri (joi - n.r.) în Parlament pe liderul USR PLUS stând pasiv şi uitându-se cum acei parlamentari fără mască bruscau un coleg de-al meu şi nu spunea nimic. Astfel de atitudini nu pot fi tolerate. Dan Barna avea posibilitatea în Parlament să pună stop acestor evenimente. Eu credeam că suntem la masă cu un partid pro-european, un partid care nu susţine violenţa de niciun fel în Parlamentul României. Din păcate, se pare că m-am înşelat“, a declarat Florin Cîţu.
Florin Cîţu: Fac apel la oamenii din USR să se dezică de acţiunile liderilor lor
El a precizat că este sigur că printre membrii şi votanţii USR PLUS sunt oameni cu viziuni democratice, care sunt dezamăgiţi de alianţa cu AUR. "Eu sunt sigur că între membrii USR şi votanţii USR sunt oameni care gândesc şi simt ca noi, au viziuni pro-democraţie şi care nu cred că prin violenţă îţi impui punctul de vedere. Sunt sigur că acei oameni sunt dezamăgiţi că liderii lor Dacian Cioloş şi Dan Barna au decis să facă o alianţă cu AUR în Parlamentul României. Nu poate nimeni să nege că ieri acţiunile celor de la AUR nu au fost susţinute de conducerea USR. Fac apel la oamenii din USR care încă simt pro-european şi vor democraţie în România să se dezică de acţiunile liderilor lor“, a afirmat premierul Florin Cîţu.
Premierul a adăugat că i-a "salvat" pe cei din USR PLUS de ridicol, după ce a acceptat demisiile miniştrilor acestui partid din guvern. "Noi nu facem alianţă cu PSD, dar văd că USR are o alianţă pe faţă cu AUR şi încearcă să obţină o alianţă cu PSD pentru a da jos guvernul din care au făcut parte. Vă daţi seama ridicolul de ieri? Dacă nu le acceptam demisiile, îşi citeau o moţiune împotriva propriilor acţiuni. I-am salvat de acest ridicol, le-am acceptat demisiile“, a adăugat premierul Florin Cîţu.
Şedinţa celor două camere ale Parlamentului pentru citirea moţiunii de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR a început cu scandal. Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Roman (PNL), căruia preşedintele Camerei Ludovic Orban i-a delegat atribuţiile, nu a fost lăsat să conducă şedinţa, fiind determinat să plece de la tribună de parlamentarii AUR. Şedinţa de plen a fost condusă de preşedintele Senatului, Anca Dragu. A fost anunţată prezenţa a 269 de parlamentari. Propunerea lui Ionuţ Moşteanu (USR PLUS) de a include pe ordinea de zi calendarul moţiunii nu a trecut. George Simion (AUR) a cerut convocarea unei şedinţe comune pentru dezbaterea şi votul moţiunii marţi, de la ora 16.00.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰