Guvernul, despre anunțul oficial privind pierderea banilor europeni: Este o chestiune de zile
Este o chestiune de zile ca ea să vină, susține Ioana Dogioiu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, referindu-se la scrisoarea prin care Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) ar urma să fie anunțat oficial de către Comisia Europeană de pierderea banilor.
Ioana Dogioiu a fost întrebată joi dacă MIPE a primit oficial scrisoarea din partea Comisiei Europene cu privire la pierderea a peste 230 de milioane de euro.
„Nu, deocamdată MIPE nu a primit această scrisoare de la Comisia Europeană, dar sigur este, în principiu, o chestiune de zile ca ea să vină. Pentru că cele două luni din momentul 28 noiembrie au expirat și atunci sigur că asta este etapa procedurală imediat următoare. Când va fi trimisă și când va fi primită această scrisoare la nivelul MIPE, vom comunica”, a spus purtătorul de cuvânt al Executivului.
Întrebată despre ce răspuns se așteaptă, Ioana Dogioiu a spus: „După cum știm foarte bine, fără reforma, care deocamdată nu a trecut de Curtea Constituțională, jalonul nu este considerat îndeplinit”.
Ea a adăugat că „din punctul de vedere al Guvernului s-au depus absolut toate dirigențele pentru îndeplinirea acestui jalon, dar dincolo de asta nu mai ține de decizia Guvernului”.
A 5-a amânare
Miercuri, judecătorii CCR au amânat pentru 18 februarie 2026 luarea unei decizii pe reforma pensiilor magistraților. Este a 5-a amânare a CCR în acest caz.
„Având în vederea cererea de întrerupere a deliberărilor pentru studierea documentelor depuse de autorul sesizării în data de 10 februarie2026, în temeiul dispozițiilor art.57 și art.58 alin.(3) din Legea nr.47/1992, Curtea Constituțională a decis amânarea pronunțării asupra obiecției de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu pentru data de 18 februarie 2026″, se arată în comunicatul transmis de CCR.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰