Mihai Chirica, primarul Iașiului, confirmat pozitiv cu Covid-19, după ce în timpul zilei a înmânat mai multe diplome
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat printr-o postare pe Facebook că a fost depistat pozitiv la testul COVID-19. Anunțul vine într-un moment în care în fața Mitropoliei pelerinii veniți la moaștele Sfintei Parascheva protestează și la câteva ore după ce Chirica a fost la aniversarea SMURD Iași.
- Chirica a participat vineri la o ceremonie de aniversare a 15 ani de SMURD Iași
- Mihai Chirica l-a desemnat pe viceprimarul Radu Botez să preia atribuțiile de primar
Chirica a scris într-o postare pe pagina sa de socializare că a făcut testul după ce a aflat că o parte dintre colegii din Primărie au acest virus.
„Fidel promisiunii făcute de a fi întotdeauna sincer cu dumneavoastră, concetățenii mei, vreau să vă anunț că am fost depistat pozitiv la testul pentru COVID-19. Am făcut acest test după ce am aflat că o parte dintre colegii de muncă din primărie au contractat noul coronavirus.
Vă anunț că m-am izolat, mă simt normal și că în următoarea perioadă voi urma schema de tratament recomandată de specialiști pentru a ține boala sub control. Imediat ce medicii vor considera că m-am vindecat, mă voi întoarce la muncă. Până atunci, îl desemnez pe domnul viceprimar Radu Botez pentru a prelua atribuțiile de primar, coleg cu care ma voi consulta permanent.
Este un moment foarte bun pentru a repeta îndemnurile de a fi responsabili și solidari în această perioadă atât de dificilă pentru toți.
Dragi ieșeni, aveți grijă unii de ceilalți, feriți-vă de boală și nu uitați că sănătatea e un dar.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!”, a scris Chirica pe Facebook.
Mihai Chirica, la un eveniment în ziua în care a fost confirmat pozitiv
În cursul zilei, Mihai Chirica a participat la o ceremonie de aniversare a 15 ani de SMURD Iaşi, a 20 de ani de la înfiinţarea Unităţii de Primire a Urgenţelor (UPU) din cadrul Spitalului Sf. Spiridon şi 185 de ani de existenţă a pompierilor ieşeni.
Chiar dacă evenimentul s-a desfășurat într-un cadru restrâns, Mihai Chirica a înmânat mai multe diplome participanților și a dat mâna cu aceștia.
El i-a înmânat Dianei Cimpoeşu o diplomă de excelenţă pentru „că a arătat şi mai are mult de arătat cât de mult îşi iubeşte profesia”.
În cursul acestei săptămâni au fost confirmaţi pozitiv şi viceprimarul Gabriel Harabagiu, la întoarcerea dintr-un pelerinaj în Grecia şi directorul Direcţiei de Relaţii Publice şi Transparenţă Decizională din cadrul Primăriei Iaşi, Vasile Tiron.
Restricții în Iași
La începutul acestei săptămâni, în Iași s-au închis restaurantele, cafenelele și barurile pentru o perioadă de șapte zile, din cauza creșterii numărului de infectări cu coronavirus.
Potrivit prefectului de Iaşi, Marian Grigoraş, CJSU a decis ca activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor din municipiul Iaşi şi din alte 11 comune să fie suspendată în perioada 6-12 octombrie.
Măsură a fost impusă și în alte 11 localități: Aroneanu, Costeşti, Mădârjac, Miroslava, Moţca, Plugari, Răchiteni, Rediu, Tomeşti, Ţuţora şi Valea Lupului.
În toate aceste localităţi incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1000 locuitori.
De asemenea, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis suspendarea activității în domeniul jocurilor de noroc în municipiul Iaşi, dar şi în cele 11 comune menţionate anterior.
Totodată, se suspendă organizarea şi desfăşurarea activităţii cu publicul a cinematografelor şi instituţiilor de spectacole şi/sau concerte în municipiul Iaşi.
În Iași a fost interzisă și participarea la pelerinajul organizat la moaștele Sfintei Parascheva, pentru cei care nu sunt din localitate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰