Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Nicolae Ciucă: Mult prea mulţi şi-au pierdut viaţa în război. Atrocităţile de la Bucha ne-au cutremurat pe toţi

Mult prea mulţi oameni şi-au pierdut viaţa în războiul din Ucraina, a declarat, luni, premierul Nicolae Ciucă, în cadrul şedinţei Parlamentului în care preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a susţinut un discurs prin videoconferinţă. 

de Redactia Observator

la 04.04.2022 , 21:22

Nicolae Ciucă, premierul României Nicolae Ciucă, premierul României - Hepta

"Simbol al unei rezistenţe în faţa unei agresiuni barbare şi nedrepte, sunteţi, astăzi, domnule preşedinte Zelenski, liderul unei naţiuni care luptă pentru identitate şi libertate în acest război ilegal şi neprovocat. Mult prea mulţi şi-au pierdut viaţa. Alţii au fost obligaţi să ia calea refugiului, ca urmare a bombardamentelor brutale şi atrocităţilor trupelor ruseşti, fără discernământ asupra civililor, şcolilor, spitalelor, teatrelor. Atrocităţile de la Bucha, de care am aflat chiar ieri, când trupele ucrainene au intrat în zonele ocupate din jurul Kievului, ne-au cutremurat pe toţi. Toate aceste acţiuni inumane asupra populaţiei civile trebuie sancţionate de instanţele penale internaţionale, iar noi vom face tot ceea ce depinde de noi pentru a sprijini aducerea celor responsabili în faţa Justiţiei", a afirmat Ciucă, notează Agerpres

Premierul şi-a exprimat admiraţia faţă de "tenacitatea, determinarea şi curajul poporului ucrainean" în a-şi apăra ţara, valorile democratice şi modul de viaţă. El a menţionat că românii sunt solidari cu poporul ucrainean şi şi-au deschis "porţile şi sufletele" pentru vecinii ucraineni veniţi la noi în ţară.

"Solidaritatea noastră faţă de cei peste 650.000 de vecini şi prieteni veniţi în România s-a manifestat nu doar la nivelul instituţiilor statului, ci şi la nivelul organizaţiilor neguvernamentale, dar cel mai important, la nivelul românilor, al cetăţenilor simpli care au simţit drama vecinilor ucraineni şi şi-au dorit din tot sufletul să îi ajute. Le mulţumesc tuturor pentru acest efort, dovadă de omenie, solidaritate şi deschidere. Este important să înţelegem că în societăţile cu valori europene şi democratice asumate găseşti mereu prieteni de nădejde", a spus premierul Nicolae Ciucă.

Articolul continuă după reclamă

Premierul a dat asigurări că familiile ucrainenilor ajunse în România sunt în siguranţă

Pe acelaşi subiect

El a subliniat că România va face tot ce îi stă în putinţă astfel încât cetăţenii ucraineni care au ajuns aici să poată avea o viaţă normală şi un trai decent. Ciucă, a menţionat că aceşti oameni beneficiază de servicii de sănătate în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români şi îşi pot găsi un loc de muncă. Au fost făcute modificări legislative în acest sens şi peste 1.100 de ucraineni lucrează deja în firmele româneşti.

"Cei peste 30.000 de copii veniţi din Ucraina pot merge la şcoală în cele peste 50 de şcoli şi licee cu predare în limba ucraineană, precum şi folosind celelalte facilităţi puse la dispoziţie de Ministerul Educaţiei din România. Vom continua să îi ajutăm atât pe ucrainenii rămaşi să îşi apere ţara, cât şi pe cei strămutaţi intern cu ajutor umanitar, combustibil şi resurse necesare pentru a supravieţui. Am înfiinţat hub-ul umanitar european de la Suceava prin care transferăm ajutoarele venite de pretutindeni. Suntem gata să ducem până la capăt acest efort de durată, cu sprijinul UE, al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Înaltului comisariat pentru refugiaţi, precum şi al altor state partenere", a precizat Nicolae Ciucă.

Prim-ministrul a oferit asigurări că familiile ucrainenilor ajunse în România sunt în siguranţă. El i-a mulţumit preşedintelui Zelenski că s-a referit, în discursul său, la cetăţenii de etnie română care trăiesc în Ucraina.

"Sunt convins că, aşa cum noi avem grijă de cetăţenii dumneavoastră, la fel veţi avea grijă şi dumneavoastră grijă de cetăţenii de etnie română. Vă mulţumesc. Trăiască România! Slava Ucraina!", a spus Ciucă, în închierea discursului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri politice » Nicolae Ciucă: Mult prea mulţi şi-au pierdut viaţa în război. Atrocităţile de la Bucha ne-au cutremurat pe toţi