Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ordonanţe de guvern pentru majorarea alocaţiilor de stat şi a pensiilor. Marius Budăi: Când primim avizele, le adoptăm

Marius Budăi, ministrul Muncii, a anunţat că a semnat două Ordonanţe de Urgenţă foarte importante, care vizează majorarea alocaţiilor de stat şi a pensiilor.

de Redactia Observator

la 09.12.2021 , 17:28

Marius Budăi a trimis spre avizare două OUG Marius Budăi a trimis spre avizare două OUG

Marius Budăi a anunţat că au fost trimise în circuitul de avizere două OUG - Una vizează majorarea alocaţiilor, iar cea de-a doua majorarea punctului de pensie şi a pensiei minime.

”Am semnat două OUG extrem de importante. Prima am semnat-o cu doamna ministru Gabriela Firea şi se referă la majorarea alocaţiilor de stat pentru copii, aşa cum a fost prevăzut şi asumat în Programul de guvernare, ordonanţă care a plecat de la Ministerul Muncii către ministerele avizatoare şi, atunci când va primi avizul, va fi promovată în şedinţa de Guvern”, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, Marius Budăi. 

MInistrul Muncii a precizat că cea de-a doua OUG semnată vizează pensiile. ”Pensia minimă se va majora de la 800 de lei la 1.000 de lei, iar valoarea punctului de pensie va fi majorată la valoarea de 1.586 de lei”, a mai afirmat ministrul Muncii. 

Articolul continuă după reclamă

Ministrul Marius Budăi a mai spus că salariul minim pe economie va fi, de la 1 ianuarie, 2.550 de lei. 

Pe acelaşi subiect

De asemenea, se va institui a 13-a indemnizaţie pentru persoanele cu dizabilităţi. 

Impactul bugetar al majorării pensiilor, de la 1 ianuarie, este de 11 miliarde suplimentar şi 1,9 de miliarde suplimentar la alocaţii, precum şi 225 de milioane, pentru a 13-a indemnizaţie a persoanelor cu dizabilităţi. 

De unde vin banii de pensii

În urmă cu o săptămână, Marius Budăi a anunţat că bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale are nevoie anul viitor de o suplimentare, pentru a putea fi plătite pensiile.

Bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale are nevoie în 2022 de o suplimentare de 11 miliarde de lei pentru plata pensiilor. "Cu siguranţă bugetul (Ministerului Muncii, n.r.) va trebui suplimentat (anul viitor, n.r.), impactul bugetar va fi discutat în coaliţie şi în Guvern şi cu siguranţă le veţi regăsi în construcţia bugetului pe anul 2022. Este vorba de 11 miliarde pentru pensii, 1,8 - 1,9 miliarde pentru alocaţii, avem vreo 212 milioane pentru a institui cea de-a treisprezecea indemnizaţie pentru persoanele cu dizabilităţi", spunea Marius Budăi.

Ministrul Muncii a apreciat că statul român este obligat să acopere aceste creşteri de cheltuieli, deoarece Constituţia obligă Guvernul să aibă grijă de cetăţeni. "Statul român e obligat să le suporte (majorările de fonduri solicitate la bugetul Ministerului Muncii, n.r.). Toţi cetăţenii din România, indiferent că vorbim de copii, angajaţi, persoane cu dizabilităţi, pensionari, sunt cetăţenii acestei ţări. Statul, prin Constituţie, este obligat să aibă grijă de cetăţenii săi", a menţionat Marius Budăi.

Pentru a rezolva problema banilor, noua coaliţie politică vrea să readucă la viaţă "taxa de solidaritate". Banii ar urma să vină de la marile companii din România, cu cifre de afaceri de peste 100 de milioane de euro. Printre acestea s-ar număra Dacia, Dedeman, OMV Petrom, Lidl, Carrefour, Kaufland sau Rompetrol.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri politice » Ordonanţe de guvern pentru majorarea alocaţiilor de stat şi a pensiilor. Marius Budăi: Când primim avizele, le adoptăm