Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Plafonarea şi compensarea se vor aplica la facturi şi după 1 aprilie - surse

Liderii coaliţiei s-ar fi înţeles cum vom fi ajutaţi să ne plătim facturile la energie. O serie de măsuri au fost creionate ieri după-amiază, dar decizia finală ar fi fost luată în şedinţa coaliţiei.

de Larisa Bernaschi

la 22.02.2022 , 17:37

Liderii coaliţiei de guvernare au discutat mai bine de trei ore despre măsurile pe care ar trebui să le ia după 1 aprilie, atunci când ordonanţa de urgenţă privind compensarea şi plafonarea facturilor la gaze şi energie electrică nu mai este în vigoare.

Potrivit informaţiilor pe care le avem până în acest moment, liderii au ajuns la un acord cu privire la reducerea TVA la facturile din zona energiei la 5%, o propunere venită din partea PSD. 

Au ajuns de principiu la un acord şi în privinţa preţului la carburant, acolo unde social-democraţii au propus o reducere a accizei cu până la 50%. Nu au decis însă pe ce perioadă va fi luată această măsură.

Vezi și

Un alt lucru cu care sunt de acord liderii coaliţiei, potrivit informaţiilor Observator, este acordarea acelor vouchere pentru persoanele vulnerabile, aproximativ 4 milioane de gospodării. Dar şi aici sunt discuţii asupra valorii acestor vouchere.

Pe acelaşi subiect

Principalele măsuri agreate în cadrul coaliţiei de guvernare - surse

  • Plafonare 0,8 lei energie, 0,31 lei la gaze, 1 leu pentru IMM-uri;
  • Reducerea accizei la carburant cu 50% pentru o perioadă de 3 luni, mai devreme de 1 aprilie;
  • Prelungirea OUG privind plafonarea până la 1 aprilie, timp în care se discută cu Comisia Europeană pentru reglementare;
  • Adaosul comercial să nu depăşească 5% pe tot lanţul: producător, distribuitor, furnizor;

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, luni, la intrarea în şedinţa PNL, că săptămâna aceasta vor fi gata măsurile privind criza din energie. 

"Pe energie, da, dar nu în Guvern. Este foarte greu să ieşim cu o Ordonanţă de Guvern până miercuri. În schimb, în seara aceasta avem întâlnire cu toţi miniştrii de resort responsabili, pentru a finaliza propunerea de decizie”, a spus şeful Executivului.

Întrebat dacă o soluţie ar fi reglementarea preţului la energie şi la gaze, premierul a spus: ”Sunt două soluţii în discuţie, partea aceasta de reglementare este de asemenea în analiză, cel mai probabil putem discuta de reglementarea costurilor, nu a preţurilor”.

Larisa Bernaschi Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Plafonarea şi compensarea se vor aplica la facturi şi după 1 aprilie - surse