Observator » Ştiri politice » Reacţia lui Nicuşor Dan, după ce Ciucu a spus că ar fi votat cu Ciceală la alegerile pentru Primăria Capitalei

Reacţia lui Nicuşor Dan, după ce Ciucu a spus că ar fi votat cu Ciceală la alegerile pentru Primăria Capitalei

Reacţia lui Nicuşor Dan, după ce Ciucu a spus că ar fi votat cu Ciceală la alegerile pentru Primăria Capitalei Reacţia lui Nicuşor Dan, după ce Ciucu a spus că ar fi votat cu Ciceală la alegerile pentru Primăria Capitalei - ProfiMedia
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 09.12.2025, 19:07 | Modificat la 09.12.2025, 19:07

După ce Ciprian Ciucu a spus că șeful statului ar fi votat cu Ana Ciceală la alegerile pentru Primăria Capitalei, președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că, în orice meserie ai, atunci când deschizi gura trebuie să te și bazezi pe ce vorbești. „Cam ăsta e singurul comentariu pe care pot să-l fac”, a adăugat președintele.

Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat la Paris cu cine a votat la alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce actualul primar ales, Ciprian Ciucu, declara în seara alegerile că din ceea ce aflase de la persoane apropiate şefului statului, acesta a votat cu Ana Ciceală.

"În orice meserie ai, când deschizi gura trebuie să te şi bazezi pe ce vorbeşti. Cam asta e singurul comentariu pe care pot să-l fac", a comentat Nicuşor Dan.

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, care a câştigat alegerile la Primăria Capitalei, a declarat că a auzit din anturajul preşedintelui că acesta ar fi votat cu Ana Ciceală, la scrutinul de duminică, el afirmând despre această afimaţie că nu poate să probeze ceea ce a spus şi că i-a scăpat acest lucru.

Articolul continuă după reclamă

"Nu pot verifica informaţia. Cred că deja am greşit că am spus acest lucru şi vreau să repar acest lucru, acum. Când greşesc, o să observaţi în comportamentul meu de acum înainte, pot să recunosc", a mai spus Ciucu, în seara alegerilor.