Video Reforma administrației, blocată de conflictele din coaliție: asumarea răspunderii se amână din nou
În toiul negocierilor pentru Buget, tăierile de cheltuieli din administraţia locală se amână încă o dată. Deşi subiectul se discută de 6 luni în Coaliţie. PSD ar vrea ca asumarea răspunderii Guvernului pentru tăierile de 10 procente la Stat să vină în aceeaşi zi cu măsurile de relansare economică.
Asumarea răspunderei Guvernului pentru reforma administrației publice era programată inițial pentru ziua de joi 29 ianuarie, doar că pe fondul tensiunilor din coaliție e foarte posibil că acest moment să fie amânat cu cel puțin o săptămână.
Surse Observator spun că în ședința de ieri a coaliției de guvernare au existat neînțelegeri între premierul Ilie Bolojan și liderii din Partidul Social-Democrat. În principal, social-democratii și-ar dori ca în aceea zi în care premierul își va asuma răspunderea pentru tăierile de cheltuieli cu 10% în Administrația centrală și locală, să vină în fața Parlamentului și cu măsurile pentru relansarea economiei. Doar că premierul Ilie Bolojan și-ar dori să separe aceste momente, ar vrea să vină mai întâi în Parlament cu asumarea răspunderii pentru reforma administrației și ulterior, după alte negocieri, să vină și cu măsurile de relansare economică.
Asumarea răspunderii, amânată
Nu s-au înțeles șeful Guvernului și liderii din Partidul Social-Democrat, așa că asumarea răspunderii se amână, cel puțin pentru moment. Ori în această dimineață, Ilie Bolojan a venit cu o altă variantă. Spunea că ia în calcul inclusiv ca aceste pachete de măsuri fiscale și relansarea economică să fie adoptate prin ordonanță de urgență și nu prin asumarea răspunderii Guvernului în fața Parlamentului. Însă Ilie Bolojan spunea că, dacă în cele din urmă va alege varianta unei ordonanțe de urgență, i-ar veni la pachet cu riscul ca legislația să fie modificată ulterior în Parlament.
De asemenea, există riscuri și pentru asumarea răspunderii în fața Parlamentului, pentru că această metodă ar aduce automat și o moțiune de cenzură din partea opoziției cu riscul ca ea să fie votată de unii parlamentari PSD pe fondul tensiunilor existente la vârful coaliției de guvernare și în același timp ar aduce automat și o contestație a acestor proiecte la Curtea Constituțională, care evident ar însemna o nouă amânare până la intrarea în vigoare a acestor tăieri din Administrația centrală și locală, tăieri care, vă reamintesc, se negociază de mai bine de șase luni în coaliția de guvernare.
"Veniturile autorităților locale sunt de trei ori mai mici decât cheltuierile cu salariile și cu asta am spus totul. Din bugetul total al autorităților locale în Europa, jumătate vine de la ei, jumătate de la bugetul de stat. La noi, 80% de la bugetul de stat", a declarat Ilie Bolojan.
Posibilitatea unui guvern minoritar
Într-adevăr a fost replica lui Ilie Bolojan după atacurile în cascadă lansate de liderii PSD în ultimele zile. Vă reamintesc că au existat lideri din neșalonul secund al PSD care i-au recomandat premierului să-și facă bagajele și să plece acasă. Chiar l-au numit premier kamikaze și lăutar. Ilie Bolojan a amenințat în această dimineață cu scenariul unui guvern minoritar. Pentru că știm foarte bine, Partidul Social-Democrat se află în această perioadă într-un proces de consultare în filialele județene, dacă să rămână sau nu la guvernare după adoptarea legii bugetului din acest an.Ori Ilie Bolojan susține că într-un scenariu de criză politică nu exclude varianta unui guvern minoritar. Asta ar însemna, evident, un guvern de dreapta format din PNL și USR cu sau fără sprijinul maghiarilor din UDMR, dacă PSD ar decide în cele din urmă să se retragă în opoziție.
Scenarii politice
Însă, într-un astfel de scenariu, un guvern de dreapta minoritar ar avea oricum nevoie de sprijinul și de voturile Partidului Social-Democrat pentru a fi instalat la Palatul Victoria. Ar fi însă un guvern captiv și un guvern lipsit de puteri depline atâta timp cât ar fi controlat în Parlament de Partidul Social-Democrat, care ar putea în orice moment să voteze o moțiune de cenzură și să dea jos un astfel de guvern minoritar condus de Ilie Bolojan. Însă, de cealaltă parte, există și un alt scenariu avansat de surse de la vârful Partidului Social-Democrat, un scenariu analizat în această perioadă în PSD. E vorba despre debarcarea lui Ilie Bolojan cu sprijinul unei facțiuni rivale din interiorul Partidului Național-Liberal, cu sprijinul unor lideri PNL apropiați de președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Tuma, și păstrarea coaliției în actuala formulăcu eliminarea USR din coaliția de guvernare. Sunt surse politice care spun că în acest scenariu Partidul Social-Democrat ar accepta un alt premier din partea PNL până la rocada din 2027, iar variantele vehiculate aici ar fi actualul Ministru de Interne, Cătălin Predoiu, sau Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰