România, după moțiunea care a dărâmat Guvernul Bolojan. Scenariul exclus de Nicuşor Dan

Guvernul Bolojan a căzut, însă haosul abia începe pe scena politică. După votul care a dat jos guvernul, PNL a anunțat că intră în opoziție și că refuză să mai poarte orice fel de negocieri cu PSD, pe care îl consideră vinovat de actuala criză. Un scenariu posibil după anunțul liberalilor ar fi formarea unui guvern PSD-AUR, variantă exclusă însă de președinte. Decizia intrării în opoziție a împărțit PNL în două tabere: cei care îl susțin pe Ilie Bolojan și cei care doresc continuarea coaliției cu PSD. 

de Marius Gîrlaşiu

la 06.05.2026 , 07:51

Moţiunea de cenzură a fost adoptată cu 281 de voturi. "În acest nou context politic, Partidul Naţional Liberal îşi menţine deciziile adoptate de forurile statutare şi va rămâne în opoziţie", a anunţat marţi Ciprian Ciucu, prim-vicepreşedinte PNL.

E deznodământul celei mai lungi zile pentru guvernul ţării. După votul moţiunii de cenzură care a dat jos guvernul, într-o şedinţă de aproape 5 ore, liberalii au hotărât că social-democraţii sunt responabili pentru criza politică şi că ar trebui să-şi asume guvernarea împreună cu AUR. Totodată, PNL şi-a reafirmat angajamentele pentru marile proiecte precum PNRR, SAFE sau aderarea la OCDE. "S-a creat de facto o nouă majoritate parlamentară. PSD nu şi-a respectat angajamentele asumate, nici partenerii de coaliţie", a declarat Ciprian Ciucu, prim-vicepreşedinte PNL.

Deciziile luate de liberali după votul moţiunii

Articolul continuă după reclamă

Aripa condusă de Hubert Thuma, contestatarul din PNL al lui Ilie Bolojan, susţine reconcilierea cu PSD. Prim-vicepresedinţii Nicoleta Pauliuc, Adrian Veştea şi Cătălin Predoiu, absenţi de la şedinţa de aseară a Biroului Politic Naţional, au adus critici dure actualei conduceri a partidului în şedinţa de dinaintea votului.

Şi Cătălin Predoiu şi-ar dori păstrarea acutalei coaliţii. În timpul moţiunii, preşedintele PSD a fost surprins dând mâna, în culise, cu acesta. "Cea mai bună opţiune pentru PNL este să formeze guvernarea, să îşi lase opţiunile deschise. Nu trebuie să abandonăm guvernarea. Aş vrea să înţeleg şi eu dacă a vorbi despre şi a gândi altfel decât celălalt în acest partid e o conspiraţie. Nu o să-mi cer scuze pentru ce sunt şi ce gândesc. Înţeleg că ni se propune o rezoluţie de ieşire practic, din opoziţie şi formare a unui pol de drepata alături de USR, acest lucru fiind deja....", a declarat Predoiu.

"Asta nu am propus, stimaţi colegi, nu vă luaţi după asta. Nu există niciun fel de propunere, ca să fie foarte clar, pe tema asta", a declarat Ilie Bolojan, preşedintele PNL.

Declaraţiile liderului PNL din şedinţa internă vin în contradicţie cu cele ale USR după votul moţiunii.

Dominic Fritz: Ne vom coordona foarte strâns cu Partidul Naţional Liberal pentru a ne evalua opţiunile de viitor.

Reporter: Cât de departe îl veţi susţine pe Ilie Bolojan?

Dominic Fritz: Susţinerea nu este pentru o persoană fizică, susţinerea noastră este pentru o direcţie a reformelor pentru România.

Înainte de anunţul liberalilor privind intrarea în opoziţie, PSD mai spera la o majoritate cu PNL, însă fără Ilie Bolojan premier. "Eu cred că tot noi, împreună, trebuie să construim o majoritate. Eu cred că există viaţă şi după această moţiune", spune Grindeanu.

2 parlamentari au băgat bilele în buzunar şi au pus în urnă mărgele

Votul de ieri a fost atent supravegheat de reprezentanţii partidelor. Doi parlamentari au băgat bilele în buzunar şi au pus în urnă mărgele, votul lor fiind anulat. Moţiunea a trecut în cele din urmă cu 281 de voturi, cu 48 mai multe decât era necesar pentru demiterea guvernului.

În mijlocul haosului, preşedintele Nicuşor Dan a făcut un apel la calm. "Vom avea un nou guvern într-un termen rezonabil, exclud deci scenariul alegerilor anticipate. Şi subliniez, la capătul acestor proceduri vom avea un guvern pro-occidental. Cu calm vom trece prin asta", a declarat Nicuşor Dan, preşedintele României. 

Atât PNL cât şi USR au hotărât însă să nu mai guverneze cu PSD. În acest context, un scenariu ar fi un guvern PSD - AUR. Aici lucrurile se complică, mai ales că George Simion a anunţat că şi-l doreşte premier pe Călin Georgescu. "Da, ne asumăm viitorul acestei ţări, ne asumăm o guvernare viitoare", a declarat George Simion, preşedintele AUR.

Altă variantă este un guvern format în jurul PSD fără PNL şi AUR. Această formulă, cu Sorin Grindeanu premier, are nevoie de sprijinul UDMR, al minorităţilor şi al parlamentarilor neafiliaţi. Demiterea lui Ilie Bolojan a fost subiect intens de discuţie şi în presa externă. Evenimentul a ocupat prima pagină a celor mai titrate publicaţii internaţionale.

Criza politică, în presa din România

"Socialiştii şi extrema dreaptă din România răstoarnă guvernul". Jurnaliştii de la Politico au analizat pe larg adoptarea moţiunii de cenzură şi au scris că George Simion, pe care l-au asociat cu mişcarea americană MAGA, este creierul din spatele debarcării lui Ilie Bolojan.

Guvernul Bolojan rămâne interimar. În această perioadă asigură doar administrarea ţării, fără să poată iniţia proiecte de anvergură.

Marius Gîrlaşiu Like

Jurnalism înseamnă să publici tot ceea ce alții - de regulă liderii politici - nu vor să fie publicat. Orice altceva înseamnă doar Relații Publice. Nu am spus-o eu, a spus-o marele scriitor britanic George Orwell.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că euro va depăşi pragul de 5,2 lei până la sfârşitul zilei?
Observator » Ştiri politice » România, după moțiunea care a dărâmat Guvernul Bolojan. Scenariul exclus de Nicuşor Dan