Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Roxana Mînzatu explică ce atribuţii va avea în rolul de comisar european: "România e direct interesată pe acest subiect"

Roxana Mînzatu, desemnată drept comisar european din partea României, a explicat că portofoliul său, denumit ”Oameni. Competenţe. Pregătire”, va include partea de muncă, de dialog social şi de protejare a drepturilor muncitorilor în spaţiul european. De asemenea, portofoliul va avea şi o componentă de educaţie, constând în încercarea de a conecta zona universitară la piaţa muncii.

de Redactia Observator

la 21.09.2024 , 13:10

Roxana Mînzatu explică ce atribuţii va avea în rolul de comisar european Roxana Mînzatu explică ce atribuţii va avea în rolul de comisar european - Profimedia Images

”Funcţia este pentru România. Portofoliul include tot ce a gestionat comisarul Schmit, pe care românii îl cunosc. Toată partea de ocupare, locuri de muncă, relaţii de muncă, dialog social. Comisarul Schimt a fost comisarul pe Muncă din mandatul anterior, este cel care a iniţiat directiva pentru salariul minim european, pe care România deja a transpus-o.

A fost în România de atâtea ori, ne-am ajutat pe modificarea PNRR, pe scoaterea acelui prag de 9,4%, care era cheltuiala cu pensiile. Deci portofoliul include partea de muncă, de dialog social, protejarea drepturilor lucrătorilor, libera circulaţie a lucrătorilor - şi România chiar e direct interesată pe acest subiect având atâţia lucrători mobili. Da, avem şi o componentă de uniune a competenţelor pe care o propune Ursula von der Leyen, o temă foarte relevantă. (...)

Şi zona de educaţie este parţial cuprinsă în acest portofoliu tocmai pentru a conecta ceea ce se întâmplă în şcoli, în universităţi cu piaţa muncii şi pentru a interveni şi de la nivel european în aşa fel încât modul în care sunt formate tinerele generaţii, curicula livrată de profesori să fie cât mai aproape de dinamica tot mai agresivă a pieţei muncii.

Articolul continuă după reclamă

Dacă ne uităm doar la ceea ce înseamnă automatizare, digitalizare, intrarea inteligenţei artificiale în diversele industrii şi sectoare economice, poate simţim puţin efectele astăzi, dar treptat vor afecta calitatea locurilor de muncă, disponibilitatea, cantitatea lor. Iar Europa îşi propune să menţină nişte standarde de protejare a lucrătorilor compatibile cu tot ceea ce înseamnă până la urmă un stil de viaţă european, decent”, a explicat Roxana Mînzatu.

Pe acelaşi subiect

Audieri în Parlamentul European

Roxana Mînzatu a fost întrebată de ce nu a rămas şi partea de locuinţe sociale în portofoliul pe care-l va conduce. ”Eu nu am avut niciodată o discuţie despre un portofoliu în zona locuinţelor. A fost o cerinţă a socialiştilor europeni, grup din care fac şi eu parte, însă nu a existat niciodată o discuţie despre un portofoliu în zona locuinţelor cu mine”, a susţinut Mînzatu, care a explicat cum a decurs interviul susţinut la Bruxelles în faţa Ursulei von der Leyen.

Pentru a ajunge comisar european şi, totodată, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu trebuie să mai treacă de audierile din Parlamentul European. În urmă cu cinci ani, Rovana Plumb, propusă la acea vreme de Guvernul Dăncilă pentru funcţia de comisar european, a fost respinsă la audierile de la Bruxelles. În acest context, Roxana Mînzatu susţine că nu are nicio emoţie că ar putea pica testul audierilor. 

 

”Nu am absolut nicio emoţie. E o super-provocare pentru mine, sunt eurodeputat, fost deputat în România, înţeleg foarte bine relaţia dintre Executiv şi Parlament, am o stimă extraordinară pentru instituţia Parlamentului, în viitor vreau să avem un dialog permanent - aşa este corect şi respectuos, sunt oameni aleşi direct de cetăţeni, orice comisar trebuie să aibă cu ei o relaţie bazată pe respect şi colaborare”, a afirmat Mînzatu, la Prima TV. 

Întrebată dacă a discutat în această perioadă cu  preşedintele Klaus Iohannis, Roxana Mînzatu a spus: ”Eu personal, nu, dar ştiu că premierul Marcel Ciolacu este cel care a avut dialogul cuvenit cu toţi decidenţii relevanţi din România. Eu, nu”. 

România a primit portofoliul ”Oameni. Competenţe. Pregătire”, axat pe piaţa muncii, în viitoarea Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen. De asemenea, pentru prima dată de la aderarea la UE, România a obţinut şi poziţia de vicepreşedinte executiv. Cele două funcţii vor fi cumulate de Roxana Mînzatu, eurodeputat PSD şi fost ministru al Fondurilor Europene, pentru o scurtă perioadă, în Guvernul Dăncilă. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Luaţi vitamine doar după ce consultaţi un medic?
Observator » Ştiri politice » Roxana Mînzatu explică ce atribuţii va avea în rolul de comisar european: "România e direct interesată pe acest subiect"