Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Trei funcționari care au lucrat la PNRR au căzut două etaje cu liftul, la minister. Cristian Ghinea: Fix când aveam cel mai mult de treabă

Ministrul Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a respins acuzațiile din spațiul public potrivit cărora au existat funcționari din minister care au refuzat să lucreze la Planul Național de Redresare şi Rezilienţă și chiar a spus că trei colegi au picat cu liftul două etaje în gol, sâmbătă seara, când erau la serviciu.

de Cornel Preda

la 02.06.2021 , 17:54

Cristian Ghinea a combătut acuzaţiile potrivit cărora au existat funcţionari din minister care au refuzat să lucreze la PNRR. „Doamne fereşte, au fost zeci de oameni care au stat până noaptea târziu ca să  termine în timp utli. Le mulţumesc cu această ocazie”, a declarat ministrul.

”Sunt câteva zeci de oameni care au muncit, sunt câteva zeci de oameni care au muncit şi la ministerele de linie (...) Sâmbătă seară, ca să vă dau un element de picanterie, la ora 11.00 noaptea, trei colegi au picat cu liftul două etaje în gol. Au venit jandarmii şi echipele de intervenţie. A fost un moment de mare emoţie, fix când aveam cel mai mult de lucru”, a declarat, miercuri, Cristian Ghinea, la prezentarea PNRR.

Răspunzând unor întrebări, ministrul a precizat că cei trei funcţionari care au rămas blocaţi în lift sunt bine, nu au fost răniţi. ”A fost foarte mult stres şi foarte multă muncă şi numai de asta nu aveam  nevoie. Nu s-a întâmplat nimic”, a mai declarat ministrul.

Vezi și

Guvernul a publicat integral Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă

Pe acelaşi subiect

Premierul Florin Cîţu a declarat miercuri, referitor la Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), că este un program foarte important pentru România. Prezentarea PNRR a fost făcută alături de vicepremierul Dan Barna, vicepremierul Kelemen Hunor şi ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea. DOCUMENTUL poate fi accesat aici.

Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) reprezintă un document strategic ce are la bază două priorități: reforme și investiții. Acesta ar trebui să aducă României perspectiva modernizării și a schimbărilor la nivelul societăţii civile, a mediului de afaceri, dar și a sectorului public, potrivit Ministerului Investițiilor şi Proiectelor Europene.

Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) are în vedere reformele şi investiţiile în mai multe medii de interes din România. Cu un total alocat de 30,44 miliarde euro (prețuri 2018), respectiv de 33,009 miliarde euro (prețuri curente), planul este structurat pe trei piloni și 12 domenii, conform Ministerului Investițiilor şi Proiectelor Europene.

Formula de calcul pentru pensii și creșterea vârstei de pensionare

Reforma pensiilor, asumată prin PNRR, face referiri la o nouă lege care va fi finalizată până în 2022, dar şi la o nouă formulă de calcul şi la creşterea vârstei de pensionare. Potrivit documentului, reforma pensiilor este una structurală, care va asigura un nivel adecvat pentru cei cu venituri mici și de asemenea sustenabilitate a sistemului de pensii pe termen mediu și lung.

Conform prevederilor noii legislații, se vor evalua toate dosarele de pensii aflate în plată, în vederea recalculării acestora. Nivelul mediu al pensiilor va crește pe seama creșterii cu precădere a pensiilor mici, menținând ponderea cheltuielilor cu pensiile în PIB, astfel încât indicatorul de sustenabilitate pe termen mediu și lung să nu indice un risc ridicat. Recalcularea pensiilor este o necesitate dată de inechitățile din sistem, care au făcut ca mulți pensionari să se adreseze instanțelor pentru că la muncă, potrivit documentului.

România a depus oficial PNRR

Comisia Europeană a anunţat luni că România a depus oficial PNRR, iar până în prezent 22 de state au transmis documentul.

Ursula von der Leyen a anunțat luni seara, într-un mesaj postat în limba română pe Twitter, că executivul european a primit oficial Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al României. „Am primit PNRR-ul României: include reforme & investiții ptr. sprijinirea tranziției verde & digitale, „creșterea inteligentă”, sănătatea, reziliența și politicile ptr. generația viitoare. #NextGenerationEU va contribui la construirea unui viitor mai verde și mai sustenabil ptr. România”, a anunțat președinta CE în mesajul pe Twitter.

Cum se distribuie banii din PNRR

  • Managementul apei - 1,4 mld euro
  • Împădurire - 1,3 mld euro
  • Managementul deseurilor 1,1, mld euro
  • Transport sustenabil - 7,6 mld euro
  • Energie - 1,6 mld euro
  • Digitalizare - 2 mld euro
  • Fondul local pentru tranzitie verde - 2,1 mld
  • Spitale - 2,4 mld euro
  • România educată. - 3,6 mld euro
Cornel Preda Like

Cornel și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism încă din anii gimnaziali, când se trezea la 5 dimineața și mergea la chioșcul de ziare pentru a face „revista presei”.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Trei funcționari care au lucrat la PNRR au căzut două etaje cu liftul, la minister. Cristian Ghinea: Fix când aveam cel mai mult de treabă