Video 20 de morți în ultima lună din cauza Supergripei K. Vârful îmbolnăvirilor încă nu a fost atins
20 de oameni au murit de gripă într-o singură lună. Spitalele din Capitală şi din ţară încep să se umple şi sunt pacienţi inclusiv la Terapie Intensivă. Asta şi pentru că vaccinul ne protejează doar în proporţie de 50% împotriva noii mutaţii numite K. În plus, specialiştii avertizează că nu am ajuns încă în perioada de vârf a sezonului gripal.
Această doamnă a fost la un pas de moarte după ce s-a îmbolnăvit de gripă. Copiii au adus-o de urgenţă la spital în urmă cu o săptămână. "Foarte grav a fost, am fost la un pas să... Nu puteam să respir, nu stăteam în picioare, nu mâncam. Aşa rău ca acum n-am fost niciodată. Am stat la oxigen până aseară", a declarat Virginia Petre, pacient. Femeia este internată în secţia acută a Spitalului Victor-Babeş din Capitală, acolo unde zilnic se prezintă peste 300 de oameni la camera de gardă.
Peste 73.000 de cazuri de infecţii respiratorii au fost raportate în ultima săptămână
De mai bine de o lună secţiile de terapie acută de la Spitalul Victor-Babeş din Capitală sunt tot timpul pline. Jumătate dintre ei sunt cu gripă. Mulţi dintre ei se agravează şi sunt transferaţi către secţiile de anestezie şi terapie intensivă. În acest moment 4 pacienţi internaţi în ATI sunt în stare gravă. Peste 73.000 de cazuri de infecţii respiratorii au fost raportate în ultima săptămână la nivelul întregii ţări, dintre care peste 8.000 au fost bolnavi cu gripă şi încă 9 oameni au murit din această cauză. Totalul deceselor în numai o lună a ajuns la 20.
Puţin peste un milion de români s-au vaccinat în acest sezon, astfel că cei mai mulţi dintre cei internaţi în spitale nu sunt imunizaţi împotriva gripei. "Locurile pe care le avem în timpul zilei se ocupă până seara. Aproximativ 100 de pacienţi vin cu infecţii respiratorii acute în fiecare zi, copii şi adulţi şi sigur că cei mai mulţi sunt cu gripă şi aproximativ jumătate trebuie să fie internaţi", a declarat Adrian Marinescu, managerul Institutului "Matei Balş". Asta şi din cauza mutaţiei K, responsabilă de mare parte din îmbolnăvirile din acest sezon. Fenomenul se numeşte DRIFT, o variaţie antigenică, adică mici schimbări la nivelul virusului Influenza, cel care este vinovat pentru gripă. Vaccinul ne protejează doar în proporţie de 50%.
"S-a întâmplat mai neaşteptat adică nu a fost anticipată cu totul de studiile care au dus la prepararea vaccinului din acest sezon. Vaccinul în continuare fereşte de forme foarte grave şi de deces", a declarat Simin Florescu, managerul Spitalului "Victor-Babeş". Şi camerele de gardă ale spitalelor de copii încep să se umple odată cu începerea şcolii. Medicii recomandă persoanelor vârstnice sau cu afecţiuni cronice să se prezinte la spital atunci când apar simptome puternice de gripă: febră care nu cedează, tuse şi dureri musculare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰