Antena Meniu Search
x

Apelul unui medic de la spitalul din Constanţa, devastat de incendiu cu 3 luni în urmă. "Soluţii palpabile, nu vorbe sau promisiuni"

Medicul Corina Mitroi-Maxim de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase (SCBI) Constanţa solicită autorităţilor să urgenteze procedurile necesare pentru ca spitalul, închis în urma incendiului de la 1 octombrie 2021, să redevină funcţional, precizând că acest lucru este posibil dacă se doreşte cu adevărat.

de Redactia Observator

la 11.01.2022, 22:50

- Observator

Corina Mitroi-Maxim a postat, marţi seara, pe pagina sa de Facebook, un mesaj în legătură cu vizita ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa

"În calitate de infecţionist titular, angajat al SCBI Constanţa, salut prezenţa de azi a domnului ministru, profesor Rafila la spitalul nostru şi mulţumesc pentru aprecierile făcute la adresa personalului nostru medical, care şi-a demonstrat şi înainte şi în timpul pandemiei pregătirea profesională. Apreciez afirmaţiile făcute de domnia sa, dar sper ca acestea să nu rămână numai la nivel de declaraţii politice, iar vizita să nu rămână doar la punctarea de capital de imagine", a transmis Corina Mitroi-Maxim, potrivit news.ro

Ea a precizat că vizita ministrul a adus şi puţină transparenţă din partea autorităţilor locale. "Observ însă că, numai datorită vizitei de azi, am obţinut un strop de transparenţă în ceea ce priveşte comunicarea din partea autorităţilor locale, asupra stadiului lucrărilor... citind declaraţia dată azi de către Biroul de Presă al Primăriei. Mă gandesc că s-ar fi putut da un astfel de comunicat şi în săptămânile anterioare. Nu or fi avut timp, cei din Primărie... Sper ca Ministerul Sănătăţii să înceapă să vegheze, din acest moment, mai îndeaproape, asupra instituţiei noastre şi astfel, să evităm ca şi peste alte trei luni să ne aflăm în neputinţa de azi, de a nu avea obţinute avizele necesare sau de a nu avea încă implementat proiectul de instalaţie electrică", a afirmat medicul infecţionist. 

Medicii din Constanţa vor soluţii, nu promisiuni

Pe acelaşi subiect

Corina Mitroi-Maxim a transmis că aşteaptă de la autorităţile locale, dar şi cele centrale soluţii şi nu promisiuni legate de redeschiderea spitalului. 

"Aştept în continuare de la autoritatea locală cât şi MS, DSP: soluţii palpabile şi nu vorbe sau promisiuni, în ceea ce priveşte redeschiderea prin: consolidarea de urgenţă a clădirii, cu planuri de conformare, termene clare; amplasarea cu celeritate a Modularului în curtea SCBI (ale cărui proceduri de achiziţie încă nu s-au întreprins); deschiderea unui centru de evaluare a pacienţilor COVID-19, gestionat de către infecţionişti (în containerele din curtea SCBI sau clinica de la Medeea)", a precizat Corina Mitroi-Maxim.

Ea a precizat că mai doreşte şi o clarificare a situaţiei prezente, a numărului de paturi pierdute din cauza redimensionării impusă de norme "în contextul în care s-a vehiculat în media proiectul politic de înfiinţare a unui Spital Policlinic Municipal, cu profil oncologic-chirurgical fără legătură cu Infecţioasele dar a cărui adresă este Ferdinand 100, în curtea SCBI Constanţa. Solicit asigurări că acest spital nu se va înfiinţa prin preluarea paturilor de la Infectioase", a declarat Corina Mitroi-Maxim. 

A cerut urgentarea procedurilor pentru ca Spitalul de Boli Infecţioase să fie redeschis. "Una peste alta, solicit, ca cetăţean, să se renunţe la tergiversările tipic Ţării Româneşti, motivate de birocraţia stufoasă, dar respectată printr-un exces de zel nejustificat, taman astăzi când ne aflăm într-un moment nepotrivit, de criză sanitară, la debutul unui nou val pandemic! Reamintesc că în valul 4, când SCBI nu a funcţionat, Dobrogea a înregistrat o rată a mortalităţii mai mare decât media naţională. Haideţi să nu se mai repete şi în valul 5, haideţi să nu mai avem zeci de constănţeni care să zacă în UPU, în aşteptarea unui pat de spital! Vă rog, urgentaţi toate procedurile necesare pentru ca SCBI Constanţa să redevină funcţional. În binele tuturor constănţenilor. Este posibil dacă se doreşte cu adevărat!”, a încheiat postarea medicul Corina Mitroi-Maxim.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, s-a aflat, marţi, la Constanţa, pentru a vedea situaţia Spitalului de Boli Infecţioase, închis în urma incendiului de la sfârşitul anului trecut. "Aici a avut loc pe data de 1 octombrie un incendiu nefericit. Am vizitat spitalul. Spitalul, din punct de vedere al circuitelor medicale, din punct de vedere al dotărilor, cu echipamente, cu paturi de spital, grupuri sanitare, nu s-a schimbat după incendiu. După incendiu, cu excepţia unei anumite zone, care a fost distrusă de incendiu, de la parterul acestei clădiri, în rest lucrurile nu s-au schimbat. Ceea ce s-a schimbat, dacă vreţi, a fost faptul că această clădire a intrat într-o procedură de evaluare din punct de vedere al Inspectoratului de Stat în Construcţii, din punct de vedere al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi se consideră că în acest moment ea nu corespunde unor standarde care să permită reluarea activităţii în condiţii de siguranţă. Totuşi, aici nu s-au schimbat lucrurile faţă de perioada anterioară incendiului”, a precizat Rafila.

Când ar putea fi redeschis Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa

Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a explicat că la spital mai trebuie rezolvată problema instalaţiei electrice. "În momentul de faţă mai avem de rezolvat problema instalaţiei electrice, proiectul refăcut, avizele de obţinut care vor fi destul de rapide aşa cum ne-am înţeles cu reprezentanţii instituţiilor statului care vor emite avize şi manopera în sine. Şi aici prin nişte proceduri administrative am grăbit cumva lucrurile. În rest, aşa cum a constatat şi domnul ministru, spitalul de mâine, dacă prezumăm că s-ar schimba numai instalaţia electrică, ar fi perfect funcţional. (...) Sunt încredinţat că în scurt timp vom da drumul celor 50 de paturi. Însă, proiectele de dezvoltare ale spitalului sunt mai ample”, a transmis edilul.

Chiţac a susţinut că spitalul ar putea fi redeschis în 28 februarie. "Nu există un termen. A fost nivelul meu de ambiţie 15 decembrie. Din păcate, nu a putut fi respectat din motive obiective. Într-o prognoză optimistă, 28 februarie”, a precizat primarul Constanţei. 

Un puternic incendiu a izbucnit, în 1 octombrie, la secţia de ATI a Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, şapte pacienţi pierzându-şi viaţa. Toţi pacienţii au fost evacuaţi şi internaţi în unităţi medicale din judeţul Constanţa. Ulterior, alte cinci persoane transferate de la Spitalul de Boli Infecţioase au murit.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Sanatate » Apelul unui medic de la spitalul din Constanţa, devastat de incendiu cu 3 luni în urmă. "Soluţii palpabile, nu vorbe sau promisiuni"