Bilanț coronavirus în România, 4 august. Peste 270 de cazuri noi, în ultimele 24 de ore
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat pentru miercuri, 4 august 2021, că au fost înregistrate 271 de cazuri noi cu coronavirus în ultimele 24 de ore, din 14.223 de teste RT-PCR (6.078 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.145 la cerere) și 15.525 de teste rapide antigenice. Situaţia detaliată, mai jos.
Până astăzi, 4 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.083.982 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.048.072 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 271 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Bilanţul deceselor din cauza Covid-19 în România - 4 august 2021
Până astăzi, 34.298 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 03.08.2021 (10:00) – 04.08.2021 (10:00) a fost raportat de către INSP un deces (bărbat), al unui pacient infectat cu noul coronavirus, internat într-un spital din județul Maramureș. Decesul a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani și pacientul a prezentat comorbidități.
Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 456. Dintre acestea, 67 sunt internate la ATI.
Câte teste Covid-19 s-au făcut în România - 4 august 2021
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.737.920 de teste RT-PCR și 1.898.251 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.223 de teste RT-PCR (6.078 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.145 la cerere) și 15.525 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 1.289 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 610 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 53.738 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 76 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 331 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 918 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 3 august, 382 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 74.500 de lei.
Români infectaţi în afara ţării
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.571 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.778 în Spania, 198 în Marea Britanie, 129 în Franța, 3.124 în Germania, 95 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 143 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 19 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 9 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia, 2 în Croația și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Finlanda și Polonia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 193 de cetățeni români aflați în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran și unul în Polonia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰