Bilanț vaccinare anti-Covid 3 februarie. 23.470 de vaccinări în ultimele 24 de ore, 772.202 în total
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 informează că la data de 3 februarie peste 772.000 de persoane au fost vaccinate.
Bilanţ vaccinare anti-Covid
Potrivit datelor puse la dispoziția CNCAV de către Institutul Național de Sănătate Publică, prin
aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor,
situația din ziua de 03 februarie a.c., ora 17.00, este următoarea:
- Număr de doze administrate de vaccin împotriva COVID-19 Pfizer BioNTech (în ultimele 24 de
ore): 23.470, la un număr de 23.470 persoane din care 9.793 persoane vaccinate cu 1 doză şi 13.677 persoane vaccinate cu 2 doze.
- Număr total de doze administrate de vaccin împotriva COVID-19 Pfizer BioNTech (începând cu
data de 27 decembrie 2020): 772.202, la un număr de 620.176 persoane din care 468.150 persoane vaccinate cu 1 doză şi 152.026 persoane vaccinate cu 2 doze.
Reacţii adverse la vaccinul anti-Covid
Numărul total de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare (în ultimele 24 de ore) este de 74 reacții comune și minore, din care 8 reacții de tip local, 66 reacții generale.
Număr total de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare (începând din 27
decembrie 2020): 2.030 comune și minore, din care 482 reacții de tip local cu durere la locul injectării, 1.548 reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie).
13 reacții adverse sunt în curs de investigare.
Programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20.00.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰