Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cât costă și cum se administrează Molnupiravir, pastila împotriva Covid care va ajunge luni în țară

Molnupiravir, primul antiviral destinat tratamentului formelor uşoare şi medii de Covid-19 va ajunge luni în ţara noastră. 50 de mii de cutii într-o primă fază. România nu a încheiat însă un contract şi pentru Paxlovid, medicamentul lansat de Pfizer, din cauza condiţiilor impuse de companie: un fond de garantare pentru a despăgubi pacienţii cu eventualele reacţii adverse grave.

de Redactia Observator

la 28.01.2022 , 20:58

De marţi, medicii vor putea prescrie antiviralul Molnupiravir în centrele de evaluare destinate pacienţilor cu covid. Se administrează patru pastile, de două ori pe zi, timp de cinci zile. 

Costul unei cutii este de 200 de euro. Este interzisă administrarea tratamentului către gravide. Printre efectele adverse cunoscute se numără greaţa, ameţeala sau problemele stomacale. 

Este primul medicament de acest gen care ajunge în ţară şi probabil va rămâne singurul. Ţara noastră nu se angajează să plătească tratamentul pentru eventuale reacţii adverse la pastila Paxlovid, produsă de Pfizer, care este folosită tot în tratamentul celor infectaţi cu noul coronavirus.

Vezi și

Molnupiravir este primul antiviral anti-Covid care ajunge în România

Pe acelaşi subiect

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: ”Ne-au pus niște condiții comerciale și un contract tipic din Statele Unite care e foarte greu de adoptat în România. Vă dau un singur exemplu: formarea unui fond național care să despăgubească eventualele victime ale administrării acestui tratament. Vă dați seama că o astfel de chestiune nu avem cum să o facem și e foarte greu de instrumentat”.

România nu are un astfel de fond pentru niciun medicament care este acum pe piaţă. Asta deşi anumite ţări din Europa au inclusiv pentru vaccinul anti-Covid.

Dan Zaharescu, vicepreşedinte ARPIM: ”Acest principiu există și la nivelul OMS. România a fost invitata să adere la acest principiu undeva în vara trecută, dacă nu mă înșel, și România a refuzat să participe în acest sistem”.

Cât costă antiviralul Molnupiravir

Experţii spun că nu merita efortul unui astfel de fond pentru un medicament care nici măcar nu tratează cazurile grave.

Sorin Paveliu, expert politici de sănătate: ”Deci, Guvernul poate să facă orice legal, nu asta este problema. Problema este dacă e cazul să facă așa ceva și nu este cazul. Pentru că astea sunt pentru fazele ușoare. Ce să tratezi cu antivirale, cu reacții adverse grave - tratezi cazuri ușoare care se vindecă de la sine?”.

Costul unei cutii de Molnupiravir este de 200 de euro.

Țările care au aprobat deja Molnupiravir 

În general, un medicament lansat pe piaţă are în spate între 7 şi 20 de ani de studii clinice. Înainte de testele pe oameni se face cercetarea pe animale aproximativ 5 ani. Paxlovid a fost verificat până acum pe un eşantion de 2.200 de persoane.

Sorin Paveliu, expert politici de sănătate: ”Între 0-10 pacienți reacții adverse care apar frecvent, între 10 și 100, între 100 și 1000, între 1000 și 10 mii, pentru că nu ajungi să testezi mai mult. Dar dacă ai o reacție adversă care apare o dată la două zeci de mii? Ai o șansă din două sa nu fii surprins de reacția adversă”.

Molnupiravir a fost autorizat până acum în Sua, Canada, Italia, Germania şi Belgia. Pe lângă efectele adverse deja studiate, cum ar fi tulburări de gust, diaree şi vărsături, Paxlovid are şi o serie de contraindicaţii când vine vorba de combinaţia cu alte medicamente. Nu este recomandat celor cu afecţiuni ale ficatului sau pentru cei care iau tratamente pentru tensiune.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Sănătate » Cât costă și cum se administrează Molnupiravir, pastila împotriva Covid care va ajunge luni în țară