Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ce este apendicita acută. Simptome, complicaţii şi tratament

De cele mai multe ori atunci când avem o durere abdominală, în partea dreaptă, primul gând ne duce la apendicită. Cum recunoaştem simptomele reale, aflaţi din materialul video de mai jos. 

de Redactia Observator

la 05.04.2023 , 07:51

Nu există părinte care să nu se fi gândit măcar o dată, când copilul s-a plâns de dureri de burtă, că ar putea fi temuta apendicită. Spunem "temută" nu pentru că boala în sine este extrem de periculoasă...de fapt, intervenţia făcută la timp face ca apendicita să fie o boală cu o evoluţie benignă în majoritatea cazurilor, însă pentru mulţi dintre noi...apendicectomia este prima operaţie.

Deşi nu orice durere de burtă este apendicită, o durere persistentă dublată de anumite simptome ar trebui să ne determine să mergem la doctor...pentru că în cazul apendicitei, timpul e important. 

La ce vârstă poţi face apendicită

Vezi și

Apendicita acută este, într-adevăr, cea mai frecventă cauză de durere abdominală cu care pacienţii se prezintă la spital. Cu toate acestea, doar durerea, nu este suficientă pentru a diagnostica boala.

Ionut Dudus, medic chirurg: Apendicita acută are că plajă de simptomatologie foarte multe simptome cea mai relevantă dintre ele este durerea. Febra, greață, varsaturile, sunt nespecifice. Printre celelalte care sunt importante sunt lipsa tranzitului intestinal sau un tranzit prea accelerat. balonare, febra cum am spus, de obicei febra înalta, și de obicei în pusee bruște

Ceea ce trebuie să reţină părinţii copiilor care acuză dureri de burtă este faptul că apendicita nu doare în partea dreaptă de la început. Debutul este de obicei în zona buricului şi aproape de fiecare dată este dublată de febră care debutează brusc şi analize de sânge modificate. Şi încă un lucru: apendicită nu fac doar copiii. Se poate face apendicită la 10, la 45 sau la 80 de ani. 

Ionut Dudus, medic chirurg: Apendicita devine periculoasă când perforează în abdomen. Asta înseamnă că este o suferința veche și că pacientul a așteptat până nu a mai putut. Durerea din peritonită este specifică și este mult mai puternică decât cea de la început. Pacienții au o poziție specifică și stau aplecați, nu se pot îndrepta de durere

Apendicita se poate opera clasic sau laparoscopic

În ambele situaţii, dacă nu apar complicaţii sau probleme post-operatorii, pacientul poate pleca acasă după maximum 3 zile. 

Ionut Dudus, medic chirurg: Apendicectomia este a single day surgery, deci nu ar trebui sa stai mai mult de 24 de ore dacă pacientul se simte bine. Eu personal îi țin mai multe zile, riscul general trece cam la 7 zile de la intervenție. El trebuie să se monitorizeze dacă apare durerea, febra 

Ca orice intervenţie chirurgicală, apendicita vine cu o serie de riscuri. Unele ţin de evoluţia bolii, iar altele de anestezia absolut necesară. Cu toate acestea, nu trebuie să amânăm şi nici să evităm un consult la nevoie. Diagnosticul corect şi făcut la timp salvează vieţi şi ajută pacientul să se recupereze rapid.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Sănătate » Ce este apendicita acută. Simptome, complicaţii şi tratament