Antena Meniu Search
x

Coronavirus 27 martie. 26 de morți și 1.292 de cazuri confirmate în România

Autoritățile române au anunțat decesul cu numărul 24, dintre pacienții confirmați cu noul coronavirus.

de Redactia Observator

la 27.03.2020, 23:02

  • România înregistrează 24 de morți și 1.292 de cazuri de coronavirus.
  • În Italia, decesele sunt peste 9.100

Ce știm până acum:

- 26 de morți și 1.292 de cazuri confirmate în România

- Ratele pot fi suspendate până la 9 luni, a anunțat ministrul Finanțelor

- Premierul britanic Boris Johnson, testat pozitiv

- 769 de decese confirmate în Italia

Ora 23.00: Irlanda impune restricții de circulație pentru a limita răspânidrea coronavirusului. Măsura intră în vigoare de la miezul nopții, a anunțat premierul țării.

Ora 22:30 - Ministerul Muncii din Spania a luat decizia de a interzice orice concediere în timpul pandemiei de Covid-19 și precizează că va lua orice măsură este necesară pentru a proteja forța de muncă din țară.

Ora 21:00 - Camera Reprezentanţilor din Statele Unite a aprobat, un pachet de susţinere de 2.200 de miliarde de dolari, cel mai mare din istoria americană, pentru a ajuta populaţia şi companiile să facă faţă crizei economice provocate de pandemia de coronavirus.

Ora 20.25: Cel de-al 26-lea deces a fost cofirmat de autorități.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ora 20.00: Franța a prelungit cu cel puțin două săptămâni starea de carantină generală.

Ora 18.50: Aproape 1.000 de italieni infectați cu coronavirus și-au pierdut viața în ultimele 24 de ore. Numărul celor infectați se apropie de 87.000.

Ora 18.25: Autoritățile anunță cel de-al 25-lea deces în România:

”Este vorba despre un bărbat în vârstă de de 81 ani, din București, internat prin Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului SF IOAN în 26.03.2020, ulterior transferat la Institutul Național de Boli Infecțioase  Matei Balș, acolo unde s- a înregistrat în data de 27.03.2020 decesul  în secția de ATI. Nu ne-au fost furnizate date legate de comorbiditati”, transmite Grupul de Comunicare Strategică.

Ora 18:00 - Observator Update: Informațiile orei 16:00 despre coronavirus în România și în lume, transmise de Sonia Simionov.

Ora 17:45 - Polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Mangalia au fost sesizați de către Spitalul Municipal Mangalia, cu privire la faptul că un bărbat s-ar fi prezentat, în data de 25 martie, la Spitalul municipal Mangalia, împreună cu fiul său, de 13 ani. Bărbatul ar fi declarat, în mod fals, că nu a intrat in contact cu alte persoane suspecte / diagnosticate cu acest virus, deși sotia sa fusese anterior diagnosticată pozitiv cu virusul COVID-19.

Ora 17:25 - Persoanele care lucrează pe drepturi de autor vor primi o indemnizaţie egală cu 75% din salariul mediu brut pe ţară. Potrivit Ordonanței de Urgență, persoanele vizate trebuie să nu obţină venituri din alte activităţi.

Ora 17:00 - Pandemia de coronavirus a ucis peste 25.000 de persoane în lume, potrivit unui bilanţ întocmit, pe baza unor date oficiale, de către AFP.

Ora 16:30 - Epidemia de coronavirus din Italia încă nu a atins perioada de vârf, avertizează Silvio Brusaferro, directorul Institutului Superior al Sănătăţii. "Nu am atins încă vârful şi cu atât mai puţin l-am depăşit", a apreciat Brusaferro. Italia a înregistrat 8.215 de decese şi 80.589 de cazuri de Covid-19 confirmate.

Ora 16:15 - Comisia Europeană a anunţat că majorează bugetul pentru zborurile de repatriere şi rezerva rescEU şi că a propus alocarea a 75 de milioane de euro din bugetul UE pentru a ajuta statele membre să repatrieze cetăţenii UE.

Ora 16:00 - Observator Update: Informațiile orei 16:00 despre coronavirus în România și în lume, transmise de Sonia Simionov.

Ora 15:50 - Organizația Națiunilor Unite a salutat proclamarea unor armistiţii în mai multe ţări aflate în război, printre care Filipine, Camerun, Yemen şi Siria, în urma apelului la încetarea luptei armate în faţa pericolului reprezentat de epidemia de coronavirus, relatează AFP.

Ora 15:30 - La Spitalul Militar de Urgență "Dr. Aristide Serfioti" Galați au fost confirmate pozitiv cu COVID-19 cinci persoane din rândul personalului medical, în urma testării unui număr de nouă persoane cu suspiciune de infecție. A început o anchetă epidemiologică.

Ora 15:15 - Ministrul Finanţelor a anunţat că, la nevoie, va fi prelungită perioada pentru cererile de suspendare a ratelor şi după perioada stării de urgenţă. Florin Cîțu a precizat că normele de aplicare la ordonanţa care suspendă plata ratelor la credite pe o perioadă de nouă luni vor fi anunţate săptămâna viitoare.

Ora 15:00 - Observator Update: Informațiile orei 15:00 despre coronavirus în România și în lume, transmise de Sonia Simionov.

Ora 14:30 - Moaștele Sfintei Corona, protectoare împotriva epidemiilor, vor fi expuse la catedrala din oraşul german Aachen, informează Reuters. Catedrala romano-catolică, construită de împăratul Carol cel Mare, în secolul IX, este una dintre cele mai vechi din Europa.

Ora 14:10 - Observator Update, Live: Informațiile orei despre coronavirus în România și în lume, transmise de Mădălina Iacob

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ora 14:15 - 769 de decese de coronavirus au fost confirmate vineri în Spania, au transmis autoritățile locale. Este cel mai mare număr de decese înregistrat într-o zi de la debutul epidemiei în această țară. Conform cifrelor oficiale, bilanțul total în Spania este de 4.858 de decese și de 64.059 de cazuri confirmate.

Ora 13:55 - 24 de angajați de la spitalele militare din Focșani și Galați au fost confirmați cu coronavirus, a transmis Ministerul Apărării Naționale vineri. O anchetă epidemiologică este în curs la ambele unități.

Ora 13:38 - Poliţia Română a deschis 17 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, în ultimele 24 de ore, după verificarea a peste 30.000 de locaţii de carantină sau izolare.

Ora 13:20 - Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a fost diagnosticat pozitiv cu noul coronavirus.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ora 13:00 - Observator Update: Informațiile orei despre coronavirus în România și în lume, transmise de Mădălina Iacob.

Ora 12:55 - De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 263 de noi cazuri de îmbolnăvire. Numărul total al cazurilor de coronavirus din România a ajuns la 1.292.

"Până astăzi, 27 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.292 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.292 de persoane confirmate pozitiv, 115 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 41 la București, 7 la Iași, 6 la Craiova, 6 la Constanța și 2 la Cluj)", a transmis Grupul de Comunicare Strategică

"Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 0 și 94 de ani. La ATI, în acest moment, sunt internați 32 de pacienți, din care 24 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară", se mai arată în buletinul de presă.

Ora 12:20Rusia cere cetățenilor săi să rămâna acasă, după ce bilanțul în această țară a depășit 1000 de cazuri de coronavirus confirmate. De asemenea, s-a înregistrat  al treilea deces. Președintele Vladimir Putin a decretat săptămâna viitoare liberă în Rusia, ca parte a unor măsuri de prevenție contra răspândirii coronavirusului.

Ora 12:00 - Observator Update: Informațiile orei 12:00 despre coronavirus în România și în lume, transmise de Mădălina Iacob.

Ora 11:45 - Donald Trump a anunţat, vineri, că a discutat cu omologul său chinez Xi Jinping "în detaliu" despre pandemia de coronavirus, relatează Reuters. "China a trecut prin multe şi a dezvoltat o mare înţelegere a virusului", a scris președintele american pe Twitter. 

Trump a acuzat în mai multe rânduri autorităţile de la Beijing de faptul că au întârziat să comunice informaţii cruciale cu privire la gravitatea epidemiei.

Ora 11:20 - Marea Britanie ia măsuri fără precedent. Guvernul a îndemnat autoritățile locale să cazeze toți oamenii străzii în hosteluri și adăposturi de noapte, în încercarea de a opri răspândirea noului coronavirus. 11.658 au fost diagnosticate cu Covid-19 în Regatul Unite, iar 578 și-au pierdut viața.

Ora 11:00 - Observator Update: Informațiile orei 11:00 despre coronavirus în România și în lume, transmise de Mădălina Iacob.

Ora 10:55 - Statele Unite ale Americii raportează cele mai multe cazuri de coronavirus din lume, în acest moment. Peste 83.000 de persoane au fost diagnosticate cu Covid-19, iar specialiștii avertizează că zeci de mii de persoane ar putea muri, chiar și în condițiile instituirii carantinei, informează Daily Mail.

Ora 10.30: Ludovic Orban a anunțat că va avea consultări cu partidele politice pe tema organizării alegerilor locale. Declarația vine după ce Președintele Autorității Electorale Permanente a trimis o scrisoare Președintelui Klaus Iohannis, în care spune că organizarea alegerilor locale la termen a devenit o misiune cvasi-imposibilă și propune organizarea lor la 6 luni după încetarea stării de urgență.

“Voi chema partidele politice parlamentare la consultări, aşa cum am anunţat pe tema asta, şi împreună vom analiza situaţia şi vom lua decizia legată de alegerile locale”, a afirmat Ludovic Orban.

Ora 10.00: Premierul Ludovic Orban face declarații la Ministerul Sănătății.

- Obiectivul nostru fundamental este de a proteja viața cetățenilor români și de a opri răspândirea coronavirusului, de a pregăti spitalele pentru a primi pacienții de coronavirus. De asemenea, am discutat despre urgența achiziționării de echipamente de protecție pentru toți cei din sistemul de sănătate publică implicați în lupta coronavirusului și să protejeze cadrele medicale.

- Domnul Ministru Costache și-a dat demisia din motive personale și profesionale.

- Avem sub 1000 de pacienți Covid, în timp ce alte țări au zeci de mii. România, în primul moment, a luat măsuri extrem de serioase. România a avut o specificitate care nu a mai fost în alte țări: s-au întors peste 200 de mii de români. Am luat aproape toate măsurile înaintea altor țări care au fost afectate. Vă aduc aminte, închiderea școlilor, care a dat rezultate. Protejarea persoanelor în vârstă, care a fost o preocupare încă de la început. Numărul de cazuri la persoanele în vârstă este foarte mic, comparativ cu toate celelalte țări europene.

- Suntem la un număr de decese relativ mic, comparativ cu alte țări. Multe dintre decese sunt provocate de alte afecțiuni. Capacitatea de diagnosticare a fost limitată.

Nelu Tătaru, declarații:

- Sunt un om care a venit din teritoriu. La nivel local trebuie schimbate niște lucruri. Trebuie implementate niște proceduri. Avem două direcții: prevenția, tratarea pacienților cu Covid-19, dar și tratarea pacienților care nu au Covid.

- Personalul medical va avea prioritate la testarea Covid-19.

Ora 09.55: Actorul Mark Blum, care a jucat în „Desperately Seeking Susan” şi „Crocodile Dundee”, a murit de coronavirus. Artistul avea 69 de ani.

Ora 09.50: O asistentă medicală din Huedin care a intrat în contact cu femeia decedată la Cluj (decesul oficial numărul 18) a fost confirmată pozitiv.

Ora 09.45: Maratonul din București a fost amânat. Cursele prevăzute pentru 9-10 mai, respectiv 30 mai, au fost reprogramate pentru 22 august și 5-6 septembrie.

Ora 09.35: Secretarul de Stat în Ministerul Sănătății Georgeta Bumbac a fost demisă de către premierul Ludovic Orban. Măsura vine la o zi după numirea ca ministru a lui Nelu Tătaru. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ora 09.15: Rata de utilizare a aplicației Whatsapp a crescut cu 40%, în urma restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus. Cifrele au fost furnizate în urma unui studiu făcut de Kantar în perioada 14 - 24 martie. În țări grav afectate de virus, precum Spania, creșterea utilizării Whatsapp e și de 76%.

Ora 09.00: Germania a anunțat 5780 de noi cazuri de coronavirus și 55 de morți, vineri dimineață. Conform datelor furnizate de Institutul Koch, bilanțul epidemiei în Germania este de 42.288 de cazuri și de 253 de decese.

Ora 08.50: Premierul Ludovic Orban a venit la Ministerul Sănătății în această dimineață. A fost întâmpinat de noul ministru, Nelu Tătaru.

Ora 08.45: Rusia a decis să închidă toate cafenelele și restaurantele, din cauza coronavirusului. Măsura este aplicată începând de sâmbătă.

Ora 08.40: În Constanța, pentru dezinfectarea străzilor s-a început folosirea unui atomizor de mare capacitate. Tot ca o regulă luată în contextul coronavirusului, de ieri, s-a decis ca semafoarele din întreg orașul să fie pe galben intermitent.

Ora 08.20: Fata de 16 ani din Franța care a murit de coronavirus nu suferea de nicio altă boală, spune familia tinerei. Adolescenta era elevă de liceu în Essone și a fost spitalizată la Paris, unde a murit în noaptea de marți spre miercuri.

Ora 08.00: Medicul Diana Cimpoeșu anunță pe Facebook redeschiderea Unității de Primiri Urgențe din Suceava, după dezinfectarea în caz de coronavirus.

Medici la UPU Suceava

Ora 07.20: Mauritius a decretat carantină totală și a închis toate magazinele, inclusiv cele de alimente. Guvernul a luat această măsură radicală din cauza nerespectării de către populație a restricțiilor precedente. Carantina totală va fi până la 31 martie.

Ora 07.10: Al 24-lea deces al unui pacient cu coronavirus s-a înregistrat la Iași.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ora 07.00: Organizația Internațională a Muncii, care face parte din ONU, estimează că zeci de milioane de oameni riscă să își piardă locurile de muncă din cauza pandemiei de coronavirus. Într-o estimare precedentă, organizația estima că este vorba despre până la 25 de milioane de oameni, însă acum susține că numărul angajaților care riscă pierderea joburilor ar putea fi mult mai mare.

Autoritățile române au anunțat joi noapte decesul cu numărul 23, dintre pacienții confirmați cu noul coronavirus. Este vorba despre un bărbat din Iași, în vârstă de 75 de ani, internat și confirmat cu noul coronavirus în urmă cu patru zile. Pacientul prezenta comorbidități, diabet zaharat complicat.

Tot joi seară, ministrul Cîțu a informat că măsura suspendării ratelor la bănci va putea fi aplicată pe o perioadă între 1 și 9 luni, însă cererea pentru ca această măsură să fie luată de bancă trebuie să se facă până la încetarea stării de urgență pe teritoriul României. Cererea se poate face atât online, cât și telefonic. Ministrul a precizat că într-o săptămână vor fi gata regulile de aplicare, iar după alte 15 zile ar fi disponibilă publicului această măsură.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Sanatate » Coronavirus 27 martie. 26 de morți și 1.292 de cazuri confirmate în România