Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cumpărăturile de Crăciun pot provoca stres

Maratonul cumpărăturilor se poate transforma în stres. Asta spun mulţi dintre românii care aleargă prin magazine şi târguri pentru a găsi cel mai potrivit dar.

de Redactia Observator

la 16.12.2018 , 22:15

Maratonul cumpărăturilor se poate transforma în stres. Asta spun mulţi dintre românii care aleargă prin magazine şi târguri pentru a găsi cel mai potrivit dar. Privesc ca pe o datorie misiunea de a-i face pe cei dragi fericiţi, iar pe ei înşişi, împliniţi. Iar asta este greşit, spun specialiştii. Au câteva sfaturi utile, pentru ca alegerea cadoului să nu strice farmecul sărbătorilor.

Ana Maria, o studentă din Iaşi, pregăteşte surprize pentru toată familia. Cum nu vrea să uite pe nimeni, a întocmit şi o listă. A ajuns la cumpărături relaxată. E drept, la fiecare căsuţă de la Târgul de Crăciun, găseşte câte o idee de cadou. Dar imediat au apărut şi frământările.

Pentru mama ei, s-a gândit la un portofel. Dar tranzacţia nu se încheie imediat. Pe listă mai sunt tata, iubitul, fratele mai mic şi prietenele. După două ore, Ana Maria pleacă acasă obosită, dar fericită.

Vezi și

Şi tocmai pentru că e un moment atât de special, cumpărăturile nu trebuie să ne streseze. Lista de cumpărături făcută acasă poate suferi modificări, pentru că trebuie să lăsăm loc creativităţii.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

De aceea trebuie să ne amintim că shoppingul înseamnă şi terapie. Este indicat, spun specialiştii, să mergem singuri la cumpărături, pentru a nu ne lăsa influenţaţi. Dacă ezităm asupra unui produs, mergem imediat mai departe. Sigur vom găsi altceva. Trebuie să ne amintim de plăcerea de a dărui un cadou cuiva drag. Şi cel mai important: nu bugetul contează, ci atitudinea. Modul în care oferim daruri.

Estimările arată că, pentru Crăciun şi Revelion, doar bugetul pentru cadouri ajunge la 780 de lei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Sănătate » Cumpărăturile de Crăciun pot provoca stres