Managerul Spitalului Judeţean Craiova: 30 de pacienți Covid așteaptă eliberarea unui loc la ATI, doi au murit. Suntem ca pe front
Managerul Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, Laurenţiu Ivanovici, a afirmat că unitatea pe care o conduce s-a confruntat cu o situaţie fără precedent, foarte mulţi pacienţi în stare gravă infectaţi cu Sars-COV-2, reuşind transferul a trei din aceştia, dar doi au decedat. De asemenea, 30 de pacienţi se află în Unităţie de Primire Urgenţe, amenajate ca secţii ATI, Ivanovici menţionând că medicii sunt ”ca pe front”.
“Ieri ne-am confruntat cu o situaţie fără precedent, atât de mulţi pacienţi sosiţi în stare gravă şi foarte gravă infectaţi cu SARS CoV-2. Drept urmare, a trebuit să luăm rapid o decizie şi anume aceea de a redeschide Unitatea de Primiri Urgenţe, sectorul vechi, care a fost reabilitat recent. Am făcut recepţia lucrărilor aseară, pe întuneric, dar am reuşit să deschidem acolo sectorul şi să mutăm o parte din pacienţii în stare foarte gravă.
Am reuşit în cursul dimineţii să transferăm trei pacienţi, iar doi, din păcate, au decedat, pacienţi aflaţi în stare foarte gravă. Toţi aceşti pacienţi au beneficiat de îngrijiri medicale din partea personalului din Unitatea de Primiri Urgenţe, dar noi funcţionăm cu o altă secţie de Terapie Intensivă, spuneam că încă 30 de pacienţi sunt în Unitatea de Primiri Urgenţe. Avem nevoie de personal”, a declarat Laurenţiu Ivanovici, potrivit News.ro.
El a precizat că instalaţiile de oxigen funcţionează la capacitate maximă, iar cadrele medicale sunt copleșite de numărul mare de pacienți.
“Vom solicita creşterea numărului de posturi pentru ATI pentru a reuşi să aducem personal rapid pentru că cei din UPU nu vor face faţă, sunt copleşiţi de numărul mare de pacienţi care vin în stare gravă cu saturaţii mici, care au nevoie de oxigen. Iar instalaţiile noastre de oxigen funcţionează la maximum, nu putem mai mult. (…) Pacienţii mutaţi în acest sector, nu am putut muta decât opt, peste acest număr instalaţia de oxigen a UPU nu ar mai fi făcut faţă şi ne-am limitat aici. Toţi aceşti pacienţi beneficiază de îngrijiri în UPU, în cele două sectoare amenajate, amenajate ca nişte secţii de Terapie Intensivă, practic suntem şi sunt ca pe front colegii mei din UPU”, a transmis Laurenţiu Ivanovici.
- Surse: Anumite categorii ar putea fi obligate să se vaccineze. Florin Cîţu înaintează Parlamentului proiectul...
- Val de viroze respiratorii după revenirea copiilor în grădinițe și școli. Camerele de gardă ale spitalelor de...
- Explozie de cazuri COVID în jurul Capitalei. Nouă localităţi din judeţul Ilfov au depăşit rata de incidenţă...
În București nu mai sunt paturi libere la ATI Covid
Conform celei mai recente statistici, 10 paturi ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19 sunt libere la nivel naţional, iar în Bucureşti nu sunt paturi libere.”La nivel naţional există 1273 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19. De asemenea, 1220 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări.
În Bucureşti sunt avizate de DSP 266 de paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19.La nivel naţional sunt libere 10 paturi ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2, iar în Bucureşti nu sunt paturi libere la acest moment”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.
Situaţia paturilor ATI destinate pacienţilor de Covid-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2, neocupate:Ialomiţa-1, Sibiu -3, Vrancea -6.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰