Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Medicina de familie, în colaps în Olt. De ce fug tinerii absolvenţi de această specializare

Medicina de familie este în colaps în judeţul Olt. Mai mult de jumătate dintre specialişti sunt pensionari, care şi-au prelungit activitatea. Birocraţia şi salariile mici îi ţin departe pe tinerii absolvenţi de această specializare. Cea mai gravă situaţie este în mediul rural. 

de Diana Severin

la 03.03.2026 , 08:38

Numărul medicilor de famile a scăzut alarmant în judeţul Olt, iar puţinii care au mai rămas în sistem sunt pensionari. Mai grav, în unele comune nu există nici măcar un singur doctor. "Din cele 104 localităţi din mediul rural din judeţul Olt, trei localităţi sunt fără medic de familie", spune Sorina Oancea - director CAS OLT.

Viorel Rădulescu este pensionar, dar la cei 71 de ani ai săi încă tratează pacienţi. "Situaţia medicilor de familie este destul de gravă, în sensul că sunt 67 de medici de familie cu vârsta peste 67 de ani, din care 12 peste 70, unul chiar peste 80. Cauzele în mare parte sunt de natură birocratică şi de natură financiară.Şi atunci colegii tineri nu sunt atraşi de această specialitate", a declarat Rădulescu Viorel - medic de familie.

Gravitatea situaţiei este suportată de pacienţi. "Ar trebui să fie motivaţi şi tinerii şi ar trebui să se facă şi angajări aşa cum trebuie să se facă. Medicina de familie e necesară pentru toate categoriile de vârstă şi în special pentru copii, prin urmare ar trebui o recalibrare a resursei umane astfel încât să fie prestate servicii de calitate".

Articolul continuă după reclamă

Specialiștii trag un semnal de alarmă şi spun că lipsa medicilor de familie îi poate determina pe unii pacienţi să se trateze după ureche. "Automedicaţia şi autodiagnosticarea în special folosirea reţelelor de socializare şi a Chat GPT şi a celorlalte surse de informare nu este în favoarea medicului, medicina se face cu medici. Experienţa unui medic nu poate fi echivalată de niciun fel de inteligenţă artificială. Riscul cel mai mare acesta este, de a ne trezi cu farmacii care tratează pacienţi", a declarat Mihai Ungureanu - preşedintele Colegiului Medicilor Olt.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, ţara noastră se confruntă cu un deficit de peste 30.000 de medici și asistente, în timp ce un sfert dintre cadrele formate aici aleg să profeseze în străinătate.

Diana Severin Like

Îmi place să descopăr și să cunosc oameni, istorii și locuri. Fiecare poveste mă inspiră, iar curiozitatea este cea care mă motivează să merg mai departe.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă temeţi de conflictul din Orientul Mijlociu?
Observator » Sănătate » Medicina de familie, în colaps în Olt. De ce fug tinerii absolvenţi de această specializare