Pacienții pozitivi cu COVID nu pot face investigaţii RMN
Caz revoltător în Braşov. O tânără de doar 26 de ani nu poate fi tratată de o boală gravă din cauză că este infectată cu noul coronavirus.
- Maria Vidu a fost confirmată cu COVID-19 acum 5 săptămâni.
- Pentru că este asimptomatică a fost trimisă acasă.
Tânăra are o tumoră ce necesită operaţie, însă înainte trebuie să facă o investigaţie RMN, pe care nimeni nu i-o aprobă pentru că aparatele sunt foarte greu de dezinfectat.
Familia a căutat soluţii şi răspunsuri peste tot în ţară, până şi la Ministerul Sănătăţii, însă fără rezultat.
Maria Vidu a ajuns la Spitalul Judeţean Braşov pentru investigaţii, iar în urma analizelor a aflat că suferă de o tumoră în zona frontală a capului. Iniţial a ieşit negativ la testul pentru COVID.
Cu puţin timp înainte de exemnul RMN, necesar înainte de operaţie, al doilea test pentru coronavirus a ieşit pozitiv. Chiar dacă a fost transferată la Spitalul de Neurologie din Braşov, care este şi spital suport COVID, testul RMN nu a fost făcut, pe motiv că. aparatele se dezinfectează greu.
Nicuşor Bâgiu, manager Spitalul de Neurologie Braşov: Pentru aparatele de tip RMN, sunt nişte condiţii speciale legate de sterilizare. Oricâtă sterilizare ai face, rămâne un volum de aer captiv.
Maria ar fi contactat virusul chiar în spital, iar operaţia ei a fost amânată pentru că starea sa nu era una gravă.
Ana Vidu, sora Mariei: Am aflat de la Spitalul de Neurologie că Maria a luat COVID, din greşeală, din spital. Din acest motiv, nu se poate face nici RMN-ul, pentru că este pozitivă şi nu există niciun protocol de dezinfecţie a aparatului.
Familia a încercat să caute explicaţii chiar şi la Ministerul Sănătăţii, la Direcţia Santiară Braşov şi au trimis un mail, inclusiv, la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţe, dar până acum nu s-a găsit nicio soluţie.
Nicuşor Bâgiu, manager Spitalul de Neurologie Braşov: RMN-ul pe care îl are spitalul este situat pe un circuit non-COVID. Nu a prezentat o situaţie acută, adică noi încălcam protocoalele şi circuitele astea dacă era o problemă acută, nu a fost cazul.
Au trecut 5 săptămâni de când Maria Vidu a fost confirmată cu COVID-19. Pentru că este asimptomatică a fost trimisă acasă, după noua ordonanţă de guvern. Nici acum nu a reuşit să facă investigaţia RMN şi nu o va face până nu va avea două teste negative, la rând.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰