Antena Meniu Search
x

Video SARS-CoV-2 atacă nemilos. Plămâni făcuți ca șvaițerul, organe grav afectate: Streinu-Cercel: "Atâtea tragedii şi drame nu am văzut aproape în toată cariera mea"

Bătălia cu moartea se dă acum în pragul secţiilor de Terapie Intensivă. În ziua cu peste 10.000 de noi infectări, avem un nou record la ATI, 1152 de pacienţi se luptă să trăiască. 121 de bolnavi au murit în ultimele 24 de ore. În tot acest timp, medicii caută soluţii disperate pentru a salva oamenii care nu mai încap la Terapie Intensivă, dar fiecare secundă contează şi virusul e nemilos: atacă plămânii, până încep să arate ca un şvaiţer, şi toate organele, aşa cum se întâmplă în cazul gripei sau a cancerului în stadiu terminal, spun legiştii.

Ema Schweninger
de Ema Schweninger

la 12.11.2020, 19:42

Vezi și
  • Secțiile de Terapie Intensivă sunt pline cu pacienți, paturile se ocupă în doar câteva minute
  • Sabina Zurac, medic legist: "Organele vitale sunt foarte grav afectate. Avem un proces inflamator în cadrul plămânului"
  • România a depăşit pragul de 8.500 de decese din cauza Covid-19

Alexandra Avrigean, fata pacientului decedat: Mi-a spus foarte scurt că nu e bine şi că ne iubeşte pe amândouă pentru că nu ştie ce va urma. Și să ştim că el va fi mereu cu noi.

Au fost ultimele cuvinte pe care le-au auzit soţia şi fiica lui Toma Avrigean. Ieri, familia încă spera că bărbatul va fi salvat. Patru zile au încercat cei dragi să îi găsească un loc la Terapie Intensivă. În tot acest timp, bărbatul s-a chinuit în spitalul din Orăştie. Azi noapte abia i-au gsit un loc liber la Terapie Intensiv la Deva. A fost însă prea târziu. Avea saturaţie de oxigen de 34%, când probleme grave apar de la o saturaţie de 90%. A fost imediat intubat. Dar inima lui a cedat.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Este mesajul fiicei îndurerate. Doar că lipsa unor locuri la ATI joacă la ruletă vieţile oamenilor.

Bogdan Nica, manager Spitalul Ploieşti: Va trebui ca medicul de gardă să aleagă cine trăiește şi cine moare.

Şi cifrele o arată. În ultimele săptămâni, a explodat numărul de morţi COVID. Acum două luni, aveam 27 de decese pe zi. Pe 7 octombrie, 82. Ieri am înregistrat un record: 203 dintre ai noştri au murit.

În Instititul Marius Nasta au fost trataţi până acum în jur de 1.000 de pacienţi cu COVID-19. Aproape 130 au ajuns la terapie intensivă. Statistica e neîndurătoare.

Beatrice Mahler, manager Institutul Marius Nasta: Doi dintre pacienţii intubaţi au reuşit să treacă de acest moment, să fie detubați. Rata de mortalitate în Institutul Marius Nasta în perioada non COVID era de patru ori mai mică decât acum.

Astăzi România a depăşit pragul de 8.500 de decese din cauza noului coronavirus. 121 de pacienţi cu COVID-19 au murit în ultimele 24 de ore: 77 de bărbaţi şi 44 de femei. Cea mai tânără victimă avea mai puţin de 40 de ani.

O analiză făcută de Institutul Naţional de Sănătate Publică arată că 95,4% dintre pacienţii cu COVID-19 care şi-au pierdut viaţa de la începutul pandemiei sufereau şi de alte boli. 82% la sută dintre cei care au murit aveau peste 60 de ani.

Sabina Zurac, medic legist Spitalul Colentina: Pacienţii care mor de COVID în mod clar decedează în urma infecţiei cu SARS-CoV-2 deşi ar mai fi avut un număr de ani de viaţă.

Autopsiile scot la iveală lucruri şocante.

Sabina Zurac, medic legist Spitalul Colentina: Organele vitale sunt foarte grav afectate. Avem un proces inflamator în cadrul plămânului. În absolut toate organele se găsesc micro tromboze care pot să determine zone de necroze, de mici infarcte în organe. Cordul este afectat cu focare de inflamaţie.

Adrian Streinu-Cercel, manager Institutul Matei Balș: Ăsta e un plămân de tip COVID care, se vede treaba, că e făcut zob. E tot cu leziuni, cu zone în care sunt aplatizate alveolele, practic aici nu se oxigenează nimic. Arată ca şi şvaiţerul, plin de găuri. De ce? Pentru că s-au distrus arii întregi pulmonare. Şi pacientul nu se mai poate oxigena. Atâtea tragedii şi drame câte am văzut în ultimele luni de zile nu am văzut aproape în toată cariera mea şi am carieră de 40 de ani.

A crescut numărul deceselor în toată Europa. România are o rată de 8,3 în ultimele 14 zile raportat la o sută de mii de locuitori. În faţa noastră sunt 9 ţări printre care Cehia şi Spania. Italia are o rată de 7,7.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Sanatate » SARS-CoV-2 atacă nemilos. Plămâni făcuți ca șvaițerul, organe grav afectate: Streinu-Cercel: "Atâtea tragedii şi drame nu am văzut aproape în toată cariera mea"