Ucigașul ascuns pe timp de caniculă. Avertismentul cardiologului Florin Mitu
Cardiologul Florin Mitu afirmă că, în această perioadă caniculară, persoanele hipertensive sau cele cu afecţiuni cardiovasculare trebuie să îşi adapteze medicaţia în funcţie de aceste modificări ale temperaturilor de vară şi recomandă tuturor atenţie sporită la efortul fizic, mai ales în cazul agricultorilor, transmite Agerpres.
"În primul rând, în perioada caniculei trebuie să ştie orice persoană care are afecţiune cardiovasculară sau care are nişte factori de risc să evite orele de vârf în care expunerea solară este foarte mare. Mă refer aici între orele 10,00 - 11,00 şi 16,00 - 17,00, când temperaturile sunt excesiv de ridicate şi riscul de insolaţie este foarte mare. Pe de altă parte, sunt persoane care au diferite comorbidităţi. Mă refer aici la pacienţii cu diabet zaharat, pacienţii cu complicaţii cardiovasculare, accidente vasculare, care au suferit diferite intervenţii cardiace. Aceşti pacienţi trebuie să fie atenţi în special la valorile tensiunii arteriale care trebuie controlate, pentru că în perioada caniculei şi prin vasodilataţie putem avea variaţii tensionale, atât creşteri, dar şi scăderi de tensiune arterială", a declarat prof. univ. dr. Florin Mitu, şeful Clinicii de Cardiologie din cadrul Spitalului de Recuperare din Iaşi.
Conform acestuia, hidratarea are un rol major. În această perioadă, este recomandat consumul a 2 - 4 litri de apă sau ceai.
"Hidratarea trebuie adecvată în funcţie de profilul pacientului, pentru că fiecare bolnav are anumite recomandări. Uneori însă trebuie limitată această hidratare. Spre exemplu, la pacientul cu insuficienţă cardiacă gravă, decompensat, aportul excesiv de lichide poate să accentueze simptomele. Deci această hidratare trebuie puţin diferenţiată în funcţie de bolile pe care le are fiecare bolnav în parte. Trebuie să fim atenţi la minerale, la adăugarea în alimentaţie în special de crudităţi care să aducă potasiu, să aducă magneziu, care sunt frecvent deficitare, mai ales la pacienţi cu boli coronariene şi cardiovasculare. Şi atunci această alimentaţie poate să aducă supliment de astfel de electroliţi care sunt necesari inclusiv pentru fibra miocardică, deci pentru funcţionarea normală a inimii", a explicat medicul.
Cardiologul Florin Mitu ne recomandă ca în perioada caniculară să fim atenţi la efortul fizic
- Fațetele dentare: tot ce trebuie să ştii despre "asul" din mâneca stomatologiei moderne
- Studiu: Algocalminul ne poate provoca infecţii letale. 300 de decese în ultimii 30 de ani de la Metamizol
- Cum ne alegem ochelarii de soare potriviţi. Lentilele recomandate pentru vacanţa la mare nu pot fi purtate la volan
- Cum au ajuns adolescenţii români în pragul sinuciderii. Cifrele au explodat în ultima perioadă
Medicul atrage atenţia şi în cazul agricultorilor. "Trebuie să fim atenţi la excesul de efort fizic. Excesul de efort fizic, pe lângă faptul că se consumă multe calorii, prin vasodilataţie poate să ducă la scăderi tensionale, la tahicardie, la subfrecvenţe cardiace ale pulsului. Astfel, în aceste ore de vârf trebuie evitat efortul fizic excesiv, mai ales în exterior. Deci trebuie să fim atenţi şi la activitatea fizică excesivă care prin transpiraţie, prin vasodilataţie poate să ducă chiar la accidente coronariene. Şi au fost astfel de situaţii. Pacienţii care aveau diferite stenoze coronariene, prin efort fizic excesiv, au făcut un infarct miocardic sau alte evenimente cerebrovasculare", afirmă dr. Florin Mitu.
Acesta avertizează că în astfel de situaţii toată medicaţia trebuie supravegheată de un specialist. De asemenea, recomandă celor cu diferite patologii ca în perioada caniculei să ceară şi sfatul medicului pentru a afla dacă trebuie adaptată medicaţia, în funcţie de situaţie.
"Să nu uităm că sunt persoane care pot să aibă diferite simptome, gen ameţeli, palpitaţii, dureri toracice, care nu trebuie trecute cu vederea. Trebuie anunţat întotdeauna medicul curant pentru a vedea dacă este pe o problemă cardiovasculară adăugată sau pe anumite elemente care ţin de expunerea excesivă la căldură", a subliniat dr. Mitu.
Persoanele cu diabet, afectate de caniculă: Să fie atenți la crizele de hipoglicemie
În general, susţine acesta, persoanele fragile trebuie să fie foarte atente în această perioadă şi să evite expunerea la temperaturile ridicate, să folosească, dacă se poate, încăperi mai răcoroase, aerisire adecvată şi hidratarea care este destul de importantă, însă cu limitele ei.
În această perioadă, nu doar cei cu patologii cardiorespiratorii sunt afectaţi de caniculă, ci şi cei care au diabet.
"Pacienţii cu diabet să fie atenţi şi la crizele de hipoglicemie care pot să apară fie datorită deficitelor din alimentaţie, dar şi unor eforturi fizice excesive. Aceste transpiraţii care apar la pacienţii cu diabet pot fi simptomele unei crize de hipoglicemie", a precizat prof.univ.dr. Florin Mitu, şeful Clinicii de Cardiologie din cadrul Spitalului de Recuperare din Iaşi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰