Antena Meniu Search
x

Valeriu Gheorghiță: Până astăzi s-a vaccinat anti-Covid peste un sfert din populația de peste 12 ani

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Lt. Col. dr. medic Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că 45% din centrele de vaccinare au activitate medie şi scăzută, ceea ce înseamnă că vaccinează sub 50% din capacitatea fluxului, şi a solicitat direcţiilor de sănătate publică să reevalueze activitatea acestor centre.

de Redactia Observator

la 08.06.2021, 15:29

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare - Facebook / Guvernul României

"Aş vrea să vă spun că am făcut o evaluare cu ajutorul colegilor din CNCAV a activităţii şi eficienţei centrelor de vaccinare, din cele 1.499 de fluxuri, adică peste 996 de centre de vaccinare, 45% din aceste centre au activitate medie şi scăzută, însemnând că vaccinează sub 50% din capacitatea fluxului”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, marţi, într-o conferinţă de presă.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

El a precizat că a cerut direcţiilor de sănătate publică să reevalueze activitatea acestor centre de vaccinare. 

"Ca atare, pentru a optimiza activitatea centrelor de vaccinare, ieri am transmis către toate direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti o adresă prin care rog reevaluarea activităţii centrelor de vaccinare cu mai multe propuneri, pe de o parte fie de reducere a programului de lucru în acele centre şi constituire de echipe mobile care să vaccineze, fie în activităţile de vaccinare door to door, din uşă în uşă, în mod deosebit în mediul rural sau alte tipuri de activităţi de vaccinare ce presupun deplasarea unor echipe mobile sau în anumite centre care nu mai au adresabilitate chiar sistarea temporară a activităţii acestora, tocmai pentru a fi eficienţi în ceea ce priveşte persoanele vaccinate, respectiv costuri”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

El a menţionat că niciunul dintre aceste centre nu se va închide, unele dintre acestea se vor reloca în privinţa sediului, iar la celelalte va fi redus programul de lucru şi personalul va face parte din echipe mobile.

"În marea lor majoritate niciunul nu se va închide, ieri am avut o şedinţă cu Direcţiile de Sănătate Publică, foarte puţine centre se vor reloca, ca şi sediu, iar în celelalte se reduce deja programul de lucru şi personalul vaccinator este mobilizat în echipe mobile şi au activităţi zilnice în localităţile, în mod deosebit din rural”, a explicat el.

Totodată, coordonatorul campaniei de vaccinare a precizat că în continuare cea mai mare rată de acoperire vaccinală din țară se înregistrează în București – 43,8% (după includerea, începând din această săptămână, în baza de raportare și a copiilor de peste 12 ani). Cea mai mică rată de vaccinare se înregistrează în Suceava – 15,1%. La nivel național rata de vaccinare este de 25%.

"Pe 2 iunie a demarat campania de vaccinare și pentru copii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani, iar până azi, 8 iunie au fost vaccinati 9.394 de copii, cei mai mulți în București 2.315, Cluj 856, Ilfov 439, Timiș 433 și Iași 370".

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Sanatate » Valeriu Gheorghiță: Până astăzi s-a vaccinat anti-Covid peste un sfert din populația de peste 12 ani