13 august, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 13 august de-a lungul timpului.
Indiferent că vorbim despre evenimente istorice, evenimente deosebite, naşteri sau decese, trebuie spus că fiecare dată din calendar punctează automat la fiecare dintre capitolele menţionate.
Iar ziua de 13 august nu face notă discordantă, astfel că noi vă invităm să parcurgeţi mai jos, pe repede-înainte, câteva dintre cele mai importante evenimente care s-au petrecut de-a lungul timpului la data menţionată.
Evenimente petrecute pe 13 august
Pe 13 august 523, Ioan I devine noul Papă după decesul Papei Hormisdas. Pe 13 august 1099, Papa Pascal al II-lea îi succede Papei Urban al II-lea ca cel de-al 160-lea papă. Pe 13 august 1521, după un asediu extins, forțele conduse de conquistadorul spaniol Hernán Cortés îl capturează pe conducătorul aztec Cuauhtémoc și cuceresc capitala aztecă Tenochtitlan. Pe 13 august 1595 începe Bătălia de la Călugăreni, la finalul căreia Mihai Viteazul a înfrânt oastea otomană condusă de marele vizir Sinan Pașa. Pe 13 august 1624, Regele Ludovic al XIII-lea al Franței îl numește prim-ministru pe Cardinalul Richelieu. Pe 13 august 1792, Regele Ludovic al XVI-lea al Franței este formal arestat de Tribunalul Național și declarat "inamic al poporului".
Pe 13 august 1868, un cutremur de 8,5–9,0 Mw a lovit Arica, pe atunci sudul Peru, astăzi în Chile, provocând peste 25.000 de morți și un tsunami distructiv care a afectat Hawaii și Noua Zeelandă. Pe 13 august 1920 a început Bătălia de la Varșovia, bătalia finală a războiului polono-sovietic, conflict care a început la scurtă vreme după încheierea Primului Război Mondial (1918). Pe 13 august 1937, în timpul celui de-Al Doilea Război Chino-Japonez, începe Bătălia de la Shanghai, terminată cu capturarea orașului Shanghai de către japonezi. Pe 13 august 1961 a început ridicarea Zidului Berlinului. Separarea est germanilor de berlinezii din vest. A rezistat până la 9 noiembrie 1989.
Nașteri pe 13 august
O mulţime de personalităţi s-au născut într-o zi de 13 august, de la Arhiducesa Maria Elisabeta a Austriei, născută pe 13 august 1743, şi până la afaceristul italian Giovanni Agnelli, născut pe 13 august 1866.
Mai spre zilele noastre, într-o zi de 13 august s-au născut personalităţi precum regizorul britanic Alfred Hitchcock, născut pe 13 august 1899, politicianul cubanez Fidel Castro, născut pe 13 august 1926, fotbalistul englez Alan Shearer, născut pe 13 august 1970, sau actorul american Sebastian Stan, născut pe 13 august 1982.
Decese pe 13 august
O mulţime de personalităţi şi-au pierdut viaţa într-o zi de 13 august. Dintre acestea amintim pe infirmiera britanică Florence Nightingale, decedată pe 13 august 1910, sau scriitorul britanic Herbert George Wells, decedat pe 13 august 1946.
De asemenea, într-o zi de 13 august şi-au pierdut viaţa şi revoluţionarul român Ioan Axente Sever, decedat pe 13 august 1906, sau poetul român Alexei Mateevici, decedat pe 13 august 1917.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰