Antena Meniu Search
x

Tot mai mulți bolnavi în spitale, tot nu este epidemie! Până acum, gripa a ucis 30 de oameni

ripa a ucis 30 de oameni până acum, dar nu fost declarată încă, oficial, epidemia.

Vezi și

Gripa a ucis 30 de oameni până acum, dar nu fost declarată încă, oficial, epidemia. Avem în schimb peste o sută de mii de pacienţi bolnavi şi saloane care nu mai au paturi libere. Totuşi, medicii îi avertizează pe oameni prin afişe lipite pe uşile spitalelor. Au scris clar - gripa a atins nivelul epidemic! Specialişti spun, însă, că valul de îmbolnăviri de la noi e la fel de agresiv ca în Europa.

Ca urmare a numarului mare de cazuri de gripa din toate spitalele de boli infectioase din tara, medicii de la Marie Curie au fost nevoiti sa interneze copii cu gripa si in cadrul sectiei de pediatrie. Doua saloane au fost amenajate special pentru ei. 

Avem peste 129 de mii de cazuri de infecţii respiratorii diagnosticate în ţară, cu 44% mai multe decât acum o săptămână. Medicii de la urgenţe sunt puşi în situaţii practic imposibile. Nu pot refuza pacienţi, dar nici nu mai au unde să-i interneze. Afişele de pe uşile saloanelor ne avertizează că e epidemie, deşi ministerul spune că încă nu am atins limita epidemică. Medicii avertizează că există riscuri mortale în cazul pacienţilor care se îmbolnăvesc de gripă imediat după alte boli infecţioase grave. 

Marcela Ionescu şef secţie Pediatrie, Spitalul Marie Curie: "Daca ne gâdsim la copii care vin cu aceste forme severe postvaricela sau rujeolă, puteau fi evitate daca acesti copiii erau vaccinati pentru ca aceste forme severe scad foarte mult imunitatea."

30 de oameni au murit în România de gripă. Mai mulţi decât a numărat America, raportat la numărul de locuitori. 

Alexandru Rafila, epidemiolog, consilier al ministrului Sănătăţii: "Gripa nu alege atat timp cat acoperirea vacinala la noi, daca am compara cu SUA unde se apropie de 50 la suta din populatie. La noi, 1 milion de doze, inseamna ca practic 5 la suta din populatie a fost vaccinata."

Cel puţin 3 milioane de oameni reprezintă doar populaţia cu risc de îmbolnăvire din ţara noastră, categorie care ar trebui să fie vaccinată deja. Complicaţiile care au dus la decese s-au înregistrat tocmai la pacienţii care au avut o imunitate extrem de scăzută, din cauza afecţiunilor mai vechi. 

Adriana Pistol, şeful Centrului de Prevenire şi Control al Bolilor Transmisibile: "De ce se mai moare de gripa in secolul 21? Pentru că gripa este o boală care omoară. Daca un procent mare de populatie se vaccineă, atunci gripa nu va mai gasi pe cine sa omoare."

Ca să limiteze răspândirea virusurilor, spitalele au interzis vizitele şi au pus filtre la porţi. Nimeni nu intră fără mască, fără halat şi fără protecţie pentru încălţăminte. 

Sunt 529 cazuri de gripă confirmate în toată ţara, cu peste 200 mai multe faţă de săptămâna trecută. Şi focare locale în Bucureşti, Iaşi, Constanţa sau Olt care riscă să devină regionale. În Iaşi au murit 3 oameni în 24 de ore. 

În toată Europa valul de gripă evoluează cu aceeaşi intensitate ca la noi, susţin specialiştii, dar nimeni nu a declarat încă vârf epidemic.

Adriana Pistol, şeful Centrului de Prevenire şi Control al Bolilor Transmisibile: "Daca s-ar declara epidemie, lucririle raman ca in prezent, nu are importanta, masurile de prevenire sunt cele care au fost comunicate permanent populatiei."

În aceste condiţii, spun specialiştii, prevenţia este salvatoare. Transmiterea virusurilor poate fi oprită şi cu o simplă mască de protecţie care poate fi purtată când suntem în aglomerări urbane. Dacă ne-am îmbolnăvit, trebuie să evităm automedicaţia şi să mergem la medic. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-aţi donat mobila, hainele sau electrocasnicele pe Facebook?

Observator » Stiri sociale » Tot mai mulți bolnavi în spitale, tot nu este epidemie! Până acum, gripa a ucis 30 de oameni