4.230 de șoferi au rămas fără permis de conducere, în ultima săptămână
Un număr de 4.230 de șoferi au rămas fără permis de conducere, în ultimele șapte zile, cu aproape 2.000 mai mulți decât săptămâna anterioară, dintre aceștia 710 au fost sancționați pentru consum de alcool și 302 pentru depășirea vitezei legale, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al MAI, comisar de poliție Monica Dajbog
![](https://img.observatornews.ro/0/2015/12/19/169699/14505244462b9a8abe.webp?w=430&f=2&v=2)
Un număr de 4.230 de șoferi au rămas fără permis de conducere, în ultimele șapte zile, cu aproape 2.000 mai mulți decât săptămâna anterioară, dintre aceștia 710 au fost sancționați pentru consum de alcool și 302 pentru depășirea vitezei legale, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al MAI, comisar de poliție Monica Dajbog
Într-o singură acțiune, desfășurată la nivel național, în numai șase ore, au fost înregistrate aproape 3.000 de cazuri în care conducătorii auto nu au acordat prioritate de trecere pietonilor, fiind reținute 274 de permise de conducere, a precizat oficialul MAI, în cadrul prezentării rezultatelor obținute de către structurile ministerului în aplicarea Planului de măsuri "Sărbători de iarnă în siguranță".
Polițiștii rutieri recomandă șoferilor de vehicule sa reducă viteza de deplasare și să circule cu atenție sporită la apropierea de trecerile pentru pietoni, dar și în zonele unde observă un flux mare de persoane, precum și la apropierea de stațiile mijloacelor de transport în comun.
- Bătrâni trataţi cu medicamente expirate şi ţinuţi în mizerie, într-un azil din Timiş. Centrul a fost închis...
- TAS respinge apelul FRF şi menţine amenda de 125.000 de euro încasată de România, în urma meciului cu Kosovo
- STB vrea să îi ia o sumă uriaşă şoferului care a blocat tramvaiele cu un Lamborghini
- "E teroare! Nu este căldură, nu e apă caldă". Peste 1.300 de blocuri din Bucureşti cu probleme, amenzi de...
- 15 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
Potrivit oficialului MAI, două elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație sunt angrenate, în aceasta perioadă, în misiuni de monitorizare a traficului pentru a veni în sprijinul echipajelor de poliție rutieră de la sol în fluidizarea traficului și evitarea blocajelor.
Alte patru elicoptere ale MAI de mare capacitate asigură sprijin pentru misiunile operative.
În ceea ce privește situațiile de urgență înregistrate în această săptămână, pompierii au intervenit la peste 12.000 de situații, dintre care 410 pentru stingerea incendiilor, iar 5.865 intervenții de tip SMURD.
Un număr de 86 de persoane aflate în situații de risc au fost salvate, iar 48 de pacienți au fost transportați la unitățile medicale de urgență cu aeronavele Inspectoratului General de Aviație. Pentru perioada următoare, sunt pregătite șase elicoptere și două avioane SMURD.
Pe linia prevenirii incendiilor, pompierii au desfășurat 948 de acțiuni de control, fiind aplicate aproximativ 2.000 de sancțiuni contravenționale și amenzi în valoare de 3,5 milioane de lei.
"Au fost identificate 132 de obiective economice care funcționau fără autorizație la incendiu, iar față de șapte s-a luat decizia suspendării funcționării", a precizat Monica Dajbog.
Potrivit acesteia, în ultimele șapte zile, aproape un milion de persoane au tranzitat frontiera, numărul acestora fiind în creștere față de săptămâna precedentă, iar această tendință de creștere se va menține și la începutul săptămânii viitoare.
Pentru evitarea aglomerărilor, Poliția de Frontieră recomandă tranzitarea tuturor punctelor de frontieră, astfel: pe frontiera româno-ungară: Cenad, Nădlac, Nădlac II, Turnu, Vărșand, Salonta, Borș, Valea lui Mihai, Săcuieni, Urziceni și Petea, pe frontiera româno-bulgară: Giurgiu, Vama Veche, Ostrov, Negru Vodă, Bechet și Calafat, pe frontiera româno-moldoveană: Oancea, Galați, Albița, Sculeni, Rădăuți și Stânca.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰