Anca Lungu, “Prinţesa Polonic”, face dezvăluiri emoţionante. “Folclorul e o chestiune care ține de identitate. E o parte din istoria mea personală” (GALERIE FOTO)

 Dinamică şi expresivă, Anca Lungu intră în weekend în casele românilor dezvoltând cele mai importante ştiri de peste zi şi aducându-le acestora “ştiri ca-n viaţă”.

Dincolo de pupitrul ştirilor, Anca este soţie, mamă, fiică şi iubitoare de tradiţii.

“Folclorul e o chestiune care ține de identitate. E o parte din istoria mea personală. Îi voi transmite Nataliei tot ceea ce am trăit eu frumos în copilărie.”

1. Prin tot ceea ce faci, se vede că ești o păstrătoare a tradițiilor. Cine ți-a insuflat asta?

Când te naști în Bucovina, tradițiile și păstrarea lor fac parte din ADN-ul tău. M-am născut, am copilărit și am crescut cu acele tradiții minunate și atât cât îmi stă în putere vreau să le păstrez și să le duc mai departe. Nu cred că a existat cineva care să-mi insufle asta, ci mai degrabă ceva, extrem de puternic: sentimentul de apartenență la acele meleaguri binecuvântate.

2. Îți amintești care erau acasă, la bunici, datinile care se păstrau cu sfințenie?

Sunt o mulțime de datini care încă se mai păstrează acolo. Îmi amintesc cu bucurie de cele din preajma Paștelui sau din preajma sărbătorilor de iarnă. Și cum vacanțele mi le petreceam la bunici, nu ratam niciodată acele obiceiuri. Iarna mergeam cu colinda, cu uratul și semănatul, strângeam în trăistuță nuci, mere și colăcei, iar în dimineața de Paște mă spălam cu apă neîncepută în care bunica punea un ou roșu și un bănuț de argint.

3. Ce sărbătoare îți este foarte dragă? Poate ai amintiri frumoase legate de ea din copilărie

Crăciunul rămâne pentru mine cea mai dragă sărbătoare din an. Începeam să visez cu ochii deschiși încă din octombrie. Știam cum voi împodobi bradul după ce făceam câteva teste pe ficusul mamei din sufragerie și chiar confecționam o mare parte dintre podoabe. De la Moș Crăciun nu aveam așteptări prea mari. Tot ce-mi doream era să nu-mi mai aducă pijamale. Bătrân și uituc cum este, făcuse gafa asta vreo doi ani la rând.

4. Cum era acasă, în Bucovina, de Crăciun sau de Paște, de exemplu?

Crăciunul l-am simțit întodeauna ca pe o sărbătoare a bucuriei, iar pregătirile începeau încă din timpul postului. Adulții din jurul meu țineau postul cu sfințenie și îmi amintesc că și noi, copiii, țineam măcar o săptămână, plus miercurea și vinerea, după care ne spovedeam și ne împărtășeam. Asta era curățenia sufletului, după care urma curățenia generală. Se spălau pe rând covoarele și perdelele, se făcea ordine în toate dulapurile și sertarele și nici păpușile mele nu scăpau de operațiunea „lună”. Prăgătirile erau valabile și pentru sărbătoarea Paștelui, doar că pentru Crăciun mai erau câteva activități care pe mine m-au cucerit și m-au îndrăgostit iremediabil de această sărbătoare. Făceam parte din corul școlii, dar și al bisericii și cu câteva săptămâni înainte începeau pregătirile intensive. Cântam colinde și-n somn. Și le cântam cu bucurie. Tot cu câteva săptămâni înainte începeam să cumpăr mici podoabe pentru brad de la tutungeria din cartier. Mai și confecționam, dar nimic nu se compara cu bucuria unui glob cumpărat din restul de la pâine și lapte. Asta era copilăria de la bloc, însă la țară lucrurile erau dublate de tradițiile mult mai autentice: cu colindători în port popular, capre, căluți, urși și alți mascați.

5. Purtai în zile de sărbătoare costum tradițional? Bunica ta făcea asta?

Bunica Adriana avea o ladă mare de lemn sculptat, o ladă de zestre, iar în ladă păstra cu grijă nenumărate straie care de care mai înflorate sau împodobite cu mărgeluțe mărunte. Avea cămăși cusute pe pânză țesută în casă, la războiul ei vechi, catrințe și bundițe cu astrahan. Țin minte și acum cu câtă bucurie le scotea de acolo să mi le arate și cu câtă mândrie le purta fie de sărbători, fie la vreo nuntă. Am avut și eu norocul să-mi lase moștenire câteva din iile cusute de mâinile ei harnice ori moștenite la rândul ei de la părinți și mătuși.

6. Am observant că îți place să te îmbraci în haine de inspirație românească, tradițională. Ți se pare că o femeie este mai aproape de natural, de autentic așa?

Probabil că dragostea mea pentru simbolurile populare, respectul față de țăranul român, sentimentul acela puternic de apartenență despre care vorbeam la început, toate m-au apropiat de acest tip de haine de inspirație românească. Mă simt foarte bine în ele și simt că mă îmbracă din toate punctele de vedere.

7. Ai vreo ie moștenită din familie?

Așa cum spuneam, bunica Adriana a avut grijă de asta și mi-a lăsat câteva comori. Le iubesc, le prețuiesc și le port cu bucurie ori de câte ori am ocazia. Cred că bunica Adriana ar fi tare mândră vă vadă asta.

8. Ce tradiții culinare ai moștenit și respecți cu sfințenie?

Am moștenit multe dintre rețetele bunicilor mele, rețete care mi-au îndulcit copilăria și pe care le duc mai departe cu mine. Am moștenit talentul bunicii Elvira la ciorbe și borșuri și măiestria bunicii Adriana de a da gust celor mai simple preparate.

9. Cât de important crezi că este folclorul în viețile noastre?

Folclorul e o chestiune care ține de identitate. Nu știu pentru alții ce reprezintă, dar pentru mine e foarte important, e o parte din istoria mea personală.

10. Vei încerca să o înveți și pe Natalia să respecte tradițiile?

Îi voi transmite Nataliei tot ceea ce am trăit eu frumos în copilărie, vom cânta colinde, vom frământa cozonaci, ne vom spăla cu apă neîncepută în dimineața de Paște și ne vom îmbrăca în straie populare. E singurul mod în care va putea să le îndrăgească și să le ducă și ea într-o zi mai departe.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰