Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Doar 5% dintre angajaţii români aleg o dietă sănătoasă la birou

Românii sar tot mai des peste masa de prânz, la serviciu, iar acest obicei este reţeta sigură către boală şi către kilograme în plus. O spun medicii, o arată şi cel mai recent barometru alimentar lansat astăzi în ţara noastră.

de Redactia Observator

la 16.10.2019 , 21:32

Românii sar tot mai des peste masa de prânz, la serviciu, iar acest obicei este reţeta sigură către boală şi către kilograme în plus. O spun medicii, o arată şi cel mai recent barometru alimentar lansat astăzi în ţara noastră. Din lipsă de timp sau de spaţii alimentare, ori pur şi simplu pentru că uită, angajaţii români au una dintre cele mai dezechilibrate diete din toată Europa. 

Pentru aproape o treime dintre angajaţii români, prânzul este un lux pe care şi-l permit numai din când în când. Iar aproape 8% spun că au renunţat de tot la pauza de masă de la serviciu. 

Rapid, sănătos şi accesibil! Aşa ar trebui să fie prânzul pentru fiecare dintre noi.

Vezi și

Doar 36% dintre angajaţi îşi aduc la birou pachetul cu mâncare de acasă, aproape 26% dintre noi alegem să cumpărăm un meniu de la un restaurant, 20%, în schimb, aleg un sandviş, iar 8% preparatele din supermarketuri, sub 5%, însă, aleg să opteze pentru varianta sănătoasă, adică o salată!

O arată primul barometru alimentar din România. Practic, timp de un an, specialiştii au analizat obiceiurile a peste patru mii de angajaţi. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Micile schimbări ar putea face diferenţa, spun nutriţioniştii. În primul rând, să înlocuim pâinea albă cu cea integrală, să alegem carnea preparată la abur sau la cuptor şi să înlocuim dulciurile cu fructe. Sunt însă reguli greu de respectat atunci când mâncăm la restaurant. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cei mai mulţi angajaţi spun că cel mai important criteriu în alegerea restaurantului e să se afle în apropierea biroului, să aibă o servire rapidă şi un preţ accesibil. Mai puţin contează meniurile sănătoase. 

Şi în alimentaţie, educaţia este cheia. Aşa că, în cadrul programului, mai mulţi nutriţionişti vor merge să-i înveţe pe angajaţii marilor companii cum să se hrănească sănătos. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Doar 5% dintre angajaţii români aleg o dietă sănătoasă la birou