Antena Meniu Search
x

Șansa la lege, între lege și birocrație

Şase vieţi salvate. Şase operaţii. Şi două femei care văd lumea cu alţi ochi. Ochi sănătoşi. Oscar, agentul de pază ucis în bătaie într-o localitate din Bihor, a redat lumina în privirea a două paciente de la Spitalul Militar din Bucureşti. Femeile au suferit un transplant de cornee.

Vezi și

 Pentru că familia tânărului a fost de acord cu donarea de organe. Singura soluţie pentru transplant, în România. Teoretic, am putea decide să fim donatori încă din timpul vieţii. Practic, sistemul are probleme. De suferit au tot bolnavii care aşteaptă soluţii salvatoare.

Elena Manta are 58 de ani, însă, de când se ştie a avut probleme cu vederea. Până marţea trecută. Era şansa pe care Elena o aştepta de-o viaţă. A primit-o la Spitalul Militar Central, la unul dintre cele două centre din ţara unde se fac astfel de transplanturi.

Salvarea a venit tocmai de la Oradea. De la Oscar, bărbatul ucis în bătaie de opt tineri. Şi Cristina se va bucura de lumina zilei, tot datorită deciziei familiei lui Oscar.

Însă, pe când şase oameni fac paşi către o viaţă normală, Oscar s-a despărţit pentru totdeauna de familie. În Marghita, oraşul său natal, peste 500 de oameni au venit la înmormântare.

Familia a trecut, însă, peste durere şi a putut lua decizia prin care bărbatul s-a tranformat în donator de organe. Momentul este extrem de neprielnic emoţional pentru că e vorba de un eveniment brusc, neaşteptat.

Tocmai de aceea, statul s-a gândit că putem hotărî din timpul vieţii. Mergem la notar, completăm un formular şi ajungem în acel Registru Unic. Înscrişi în registru sunt 20 până acum. Toată procedura a început de la 1 ianuarie 2014. Este gratuit.

Gratuit, doar în teorie. Aşa cum au arătat recent, într-un reportaj, reporterii Observator. Pe scurt, notarul încalcă protocolul semnat de minister cu Uniunea Notarilor. Lege din care ar trebuie să profite doar pacienţii.

Orice unitate sanitară care are nevoie de o astfel de procedură se adresează centrului operativ de la Ministerul Sănătăţii care funcţionează fără întrerupere. Cei responsabili de transplanturi spun că registrul mai mult încurcă. Ar fi fost mai util un registru al persoanelor care nu vor să doneze.

Aşadar, registrul posibililor donatori întră în conflict cu legea transplantului. De suferit au tot pacienţii şi sistemul de transplant din România.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Nomazii digitali ar putea primi interdicţie în cafenele. Obişnuiţi să lucraţi în oraş?

Observator » Stiri sociale » Șansa la lege, între lege și birocrație