Arena Naţională mai rămâne închisă
Au trecut peste două luni de la incendiul de la Colectiv, iar Arena Naţională nu are încă autorizaţie de funcţionare din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă
Au trecut peste două luni de la incendiul de la Colectiv, iar Arena Naţională nu are încă autorizaţie de funcţionare din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Investiţia de aproape 240 de milioane de euro a Primăriei Capitalei nu poate fi folosită din cauza acoperişului care nu este conform standardelor.
Povestea Arenei a început încă din 2007. Atunci, a fost semnat un contract pentru Reabilitarea şi Modernizarea Stadionului Naţional. În 32 de luni, constructorul trebuia să ridice, practic, un nou stadion. Primăria Capitalei urma să plătească peste 489 de milioane de lei. Doar în primul an, preţul nu putea fi schimbat. După doi ani, apar primele acte adiţionale. În luna august, preţul se majorează cu peste 7 milioane de lei. Patru luni mai târziu, se scumpeşte, din nou, cu peste 100 de milioane de lei. Stadionul a ajuns astfel să coste aproape 600 de milioane de lei. Arena Naţională a fost inaugurată după patru ani de la semnarea contractului. De atunci, s-au jucat 63 de meciuri şi au avut loc şi două concerte. Încasările au fost de 13 milioane de euro. Întreţinerea a costat dublu. 26 de milioane de euro. Ce nu se prea ştia însă este că în ciuda costurilor şi a renumelui, Arena Naţională nu a avut niciodată autorizaţie din partea ISU. Lucrurile s-au inflamat însă abia după tragedia de la Colectiv. Aşa încât din noiembrie anul trecut, Arena Naţională nu mai poate funcţiona. Potrivit pompierilor, materialul din care este făcut acoperişul retractabil nu este ignifug şi nici omologat în România. Pompierii au cerut noi teste, iar documentaţia pentru avizare este încă pe masa inspectorilor ISU.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰