Atenţie, şoferi! CNAIR anunţă RESTRICŢII DE CIRCULAŢIE pe autostrada Orăştie-Sibiu timp de TREI LUNI
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România (CNAIR) a anunţat impunerea de restricţii de circulaţie pe o porţiune de doi kilometri din autostrada Orăştie-Sibiu, parte din autostrada Bucureşti—Nădlac (A1), timp de trei luni, pentru reparaţii.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România (CNAIR) a anunţat impunerea de restricţii de circulaţie pe o porţiune de doi kilometri din autostrada Orăştie-Sibiu, parte din autostrada Bucureşti - Nădlac (A1), timp de trei luni, pentru reparaţii.
Reparaţiile vor fi efectuate între km 314 şi 316, pentru consolidarea terenului.
”Pe doi kilometri ai autostrăzii A1, pe tronsonul Orăştie-Sibiu (km 314 - 316) se vor executa lucrări de reparaţii constând în injectarea cu suspensie autoîntăritoare ciment-betonită pentru consolidarea terenului şi a rambleului de acces la viaductul peste pârâul Pianu şi drumul agricol”, se arată în comunicat.
Astfel, pentru o perioadă de trei luni, pe porţiunea respectivă, CNAIR va impune restricţii de viteză, iar şoferii vor circula pe o singură bandă pe ambele căi de circulaţie, potrivit CNAIR.
Lucrările vor fi executate în perioada de garanţie de către antreprenorul Strabag, în baza contractului de execuţie, potrivit CNAIR.
CNAIR a anunţat recent că alunecările de teren din zona dealului Bucium, situat lângă lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie, supranumit "autostrada scufundată", s-au stabilizat şi nu pun în pericol siguranţa şoferilor, potrivit raportelor prezentate periodic.
Anterior, Asociaţia Construim România anunţase că dealul continuă să alunece accelerat spre autostradă, în contextul în care sezonul de iarnă-primăvară 2016-2017 a fost mai bogat în precipitaţii faţă de sezonul similar 2015-2016.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰