Observator » Ştiri sociale » Când se dă amendă pentru maşina murdară şi care e valoarea ei

Când se dă amendă pentru maşina murdară şi care e valoarea ei

Când se dă amendă pentru maşina murdară şi care e valoarea ei Când se dă amendă pentru maşina murdară şi care e valoarea ei - Profimedia
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 12.05.2026, 19:52 | Modificat la 12.05.2026, 19:52

Şoferii care pleacă la drum cu maşina acoperită de noroi sau cu geamurile murdare riscă sancţiuni din partea poliţiei rutiere. În unele cazuri, amenzile pot depăşi câteva mii de lei.

Numerele de înmatriculare murdare sau parbrizul acoperit de noroi pot atrage amenzi pe loc. Poliţiştii atrag atenţia că vizibilitatea redusă şi identificarea dificilă a maşinii sunt considerate abateri.

Cât de murdară trebuie să fie maşina ca să primeşti amendă

Şoferii care circulă cu maşina murdară pot fi sancţionaţi cu amenzi consistente, în anumite situaţii prevăzute de Codul Rutier. Legea nu îi obligă pe conducătorii auto să îşi spele maşina periodic, însă există cazuri clare în care murdăria poate deveni motiv de amendă.

Articolul continuă după reclamă

Una dintre cele mai frecvente situaţii este cea în care numerele de înmatriculare sunt acoperite de noroi, zăpadă sau gheaţă şi nu mai pot fi citite corespunzător. În acest caz, şoferii riscă sancţiuni din clasa I de amendă, adică între 2 şi 3 puncte-amendă.

Cât este amenda pentru maşina murdară

Amenzi mai mari pot fi aplicate atunci când geamurile maşinii sunt atât de murdare încât afectează vizibilitatea şoferului. Codul Rutier prevede sancţiuni pentru conducătorii auto care nu menţin curate parbrizul, luneta şi geamurile laterale, dacă vizibilitatea este restrânsă în timpul mersului. În aceste cazuri, amenda poate ajunge la valori de peste 1.000 de lei.

De asemenea, sancţiunile cele mai mari apar atunci când maşina transportă noroi sau alte materiale care ajung pe carosabil şi pot pune în pericol traficul. Şoferii prinşi în astfel de situaţii riscă amenzi din clasa a IV-a de sancţiuni, care pot depăşi 3.000 de lei.

În practică, aplicarea amenzii rămâne de multe ori la aprecierea poliţistului rutier, mai ales în cazul geamurilor murdare. Legea nu stabileşte exact cât de murdar trebuie să fie un geam pentru ca vizibilitatea să fie considerată afectată.

Pe acelaşi subiect