Cartoful este vedeta scumpirilor din acest an şi urmează noi creşteri de preţuri
Cea mai consumată legumă din România s-ar putea scumpi din nou. După ce în vară culturile de cartofi au fost afectate de ploi, acum seceta îngreunează recoltarea. Maşinile fermierilor s-au rupt pur şi simplu în pământul tare ca piatra şi e nevoie de tot mai mulţi zilieri.
Cea mai consumată legumă din România s-ar putea scumpi din nou. După ce în vară culturile de cartofi au fost afectate de ploi, acum seceta îngreunează recoltarea. Maşinile fermierilor s-au rupt pur şi simplu în pământul tare ca piatra şi e nevoie de tot mai mulţi zilieri. În Harghita, patria cartofului în România, fermierii spun că marfa este puţină şi doar 80% din producţie este de calitate.
Cinci judeţe din ţară asigură aproape jumătate din producţia naţională de cartofi. Faţă de anii 80, suprafeţele cultivate s-au înjumătăţit, iar producţia medie scade de la un an la altul.
Verile ploioase au oprit din creştere legumele, iar mii de hectare au dispărut pur şi simplu sub ape, odată cu viiturile.
- 15 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- 15 februarie, Sfântul Apostol Onisim. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
- Evenimente în Bucureşti, în weekendul 15-16 februarie. Ce nu trebuie să ratezi
- Antrenează-ți creierul ca un campion: Cursurile Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, Sesiunea...
- 14 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
Acest fermier din Harghita a pierdut 500 de tone de cartofi de pe suprafeţele inundate. În restul judeţului, producţia diferă.
Kilogramul de cartofi pleacă de la producător cu cel mult un leu şi cincizeci de bani, dar până ajunge la consumator, preţul se poate tripla.
Dacă în primele opt luni ale anului, preţul kilogramului de cartofi a crescut cu 16.7%, în perioada iunie 2018-iunie 2019, creşterea a fost de peste 70%, potrivit patronatelor din agricultură.
Specialiştii spun că o producţie mică înseamnă un preţ mare. La această regulă de bază se adaugă şi creşterea cheltuielilor cu recoltarea şi sortarea. Ori în această toamnă, din cauza secetei, fermierii au mari probleme în a aduna roadele câmpului.
Utilajele nu pot săpa în pământul uscat şi au nevoie de tot mai mulţi zilieri. Iar cheltuilele cu forţa de muncă se vor reflecta în noile preţuri.
Într-un răspuns pentru Observator, oficialii din Ministerul Agriculturii susţin că, în această perioadă, nicio zonă din ţară nu este afectată de secetă.
În tot acest timp, fermierii sunt disperaţi. Speră să îşi recupereze din pagube în apropierea Crăciunului, atunci când preţurile vor creşte din nou.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰