Un castel din judeţul Mureş a reintrat în circuitul turistic, după 12 ani de renovări (Video)
Unul dintre cele mai frumoase castele din Transilvania va putea fi în curând vizitat de turişti! După 12 ani în care autorităţile au încercat să găsească fonduri pentru restaurarea monumentului istoric, acum, lucrările sunt aproape de final.
Unul dintre cele mai frumoase castele din Transilvania va putea fi în curând vizitat de turişti! După 12 ani în care autorităţile au încercat să găsească fonduri pentru restaurarea monumentului istoric, acum, lucrările sunt aproape de final.
La 13 kilometri de Reghin, în satul Gurghiu, acum aproape 400 de ani a început să se scrie istoria Castelului Rákóczi-Bornemisza. După primul corp de clădire ridicat, ani în şir, nimeni nu a mai locuit acolo. În 1717, domeniul Gurghiului a ajuns în arendă pentru 99 de ani la baronul Bornemissza.
Numele lui original este Janos Kaszoni. El a fost un om foarte important pentru Transilvania, a fost vicecancelarul Transilvaniei şi datorită meritelor sale deosebite, curtea imperială de la Viena l-a numit Baron de Bornemisza.
Tot atunci, pădurea din apropiere, pe zece hectare, a fost transformată în parc dendrologic cu peste 300 de arbori şi arbuşti autohtoni și exotici.
În 1870, toată zona Gurghiului a trecut iar în administrarea statului austriac. 12 ani mai târziu, fiul împăratului Franz Josef, prinţul Rudolf, a ridicat acolo un pavilion de vânătoare, unde primea numai oaspeţi de seamă.
În 1893, la insistenţele silvicutorilor din Imperiul Austro Ungar în acest castel se înfinţează şcoala silvică de brigadieri, care funcţionează până în 1969. În prezent, domeniul este în custodia Consiliului Judeţean Mureş.
În câteva luni, turiştii vor putea vizita şi capela castelului. Până la sfârşitul anului, castelul va fi redat circuitului turistic după 12 ani în care a fost închis, pentru că avea nevoie de restaurare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰