Antena Meniu Search
x

Video Cât costă robotul care are grijă de animalul tău de companie cât timp eşti plecat: "Pot seta când să fie hrănit sau pot vorbi cu el prin telefon"

Peste patru milioane de pisici torc în casele românilor şi tot atâţia câini sunt pe post de animal de companie. Stăpânii lor au acum o soluţie în plus pentru zilele în care fac ore suplimentare la birou sau pleacă în city break. Există roboţi care hrănesc şi adapă animalele. Cu ajutorul lor, oamenii pot să vadă tot timpul ce fac preferaţii lor şi chiar să le vorbească.

de Redactia Observator

la 28.02.2023, 20:51

Vezi și

O pisică sau un câine sunt o responsabilitate uriașă pentru stăpâni. Atunci când nu sunt acasă, unii le mai lasă în grija prietenilor, alţii cu bone sau la hotelurile de animale. Acum, mai e o soluţie: aparatele de hrană şi apă. Cu ajutorul lor, proprietarii pot chiar să-şi vadă în timp real animalele de companie şi pot vorbi cu ele.

Eugen lucrează toată ziua la birou și nu poate petrece cât timp ar vrea cu câinele său. Așa că și-a cumpărat un dispozitiv smart prin care poate sta conectat mai mult cu animalul.

Eugen Călinescu, client: Mă ajută foarte mult pentru că pot să văd cu pet feederul de la birou ce face câinele. Are o cameră integrată. Îi pot seta anumite intervale în care să fie hrănit, inclusiv cantitatea. Cu water-dispenserul are apă tot așa pe anumite intervale de timp. Îl pot vedea dacă vine să mânânce sau pot comunica cu el prin telefon.

La ore fixe aparatul deschide o nouă cutiuţă cu hrană pentru câine sau pisică

Pe acelaşi subiect

În plus, stăpânul primește o notificare atunci când animalul de companie nu mai are apă sau mâncare. Aceste dispozitive devin tot mai populare în casele românilor

Horațiu Vasilescu, consultant smart home: În perioada pandemiei, foarte mulți dintre cei care au fost acasă și-au luat animale de companie pe care acum trebuie să le îngrijească și când au revenit la birou. În mod cert, popularitatea dispozitivelor a crescut exponențial încă de la lansare și până la momentul la care vorbim. Asta vine și pentru faptul că s-a observat eficiența ce o aduce în hrănirea animalelor.

Practic, oamenii nu mai au nicio grijă dacă întârzie acasă.

Horațiu Vasilescu, consultant smart home: Sunt efectiv notificați utilizatorii dispozitivelor și nu au niciun fel de grijă sau provocare în a uita să facă ceea ce trebuie să facă pentru animalele lor. Aceeași aplicație este folosită pentru toate dispoyitivele smart home ale brandului și asta ne încurajează să observăm că nu există o provocare pentru a fi instalată o altă aplicație.

Medicii veterinari recomandă astfel de dispencere, cu ajutorul cărora stăpânii le pot da animalelor de companie chiar şi pastilele la timp.

Mădălina Grigore, medic veterinar: Sunt niște device-uri foarte bune, au venit în ajutorul proprietarilor, mai ales cei care dețin pisicuțe. Majoritatea proprietarilor umplu cu vârf castronașul cu mâncare, să mănânce cățelușul sau pisica când vrea el, când îi este foame. Din păcate, animăluțele ca și noi oamenii mănâncă și din plicitiseală. Astfel, pot să aparp probleme digestive, în principiu sau chiar obezitate.

Cât costă un astfel de aparat

Un dispencer smart costă între 300 şi 600 de lei, în funcție de capacitate şi opţiuni. La modă sunt, însă, şi alte dispozitive inteligente care le fac viaţa mai uşoară stăpânilor de câini. Fluierul GPS, de exemplu, ajută la urmărirea animalelor. Există şi un aparat care nu oboseşte să arunce bile, ca să antreneze şi să distreze căţeii. Cine vrea, poate să cumpere şi brăţări inteligente, care monitorizează locul unde este patrupedul, activitatea şi somnul lui. 

În România sunt peste 10 milioane de animale de companie. În una din două case legea o face un câine sau o pisică.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri sociale » Cât costă robotul care are grijă de animalul tău de companie cât timp eşti plecat: "Pot seta când să fie hrănit sau pot vorbi cu el prin telefon"