Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Impozitarea pensiilor speciale, contestată la Curtea Constituțională

Este a doua zi în care parlamentarii mimează cu succes că vor impozitarea pensiilor speciale. Astăzi, a fost faza pe propriile pensii. PSD şi PNL şi-au dat mâna, din nou, şi cu o largă majoritate proiectul de lege a trecut. Numai că e mult zgomot pentru nimic. USR acuză că votul de astăzi încalcă legea fundamentală şi actul normativ nu va trece de judecătorii constituţionali. O fac intenţionat, spun specialiştii. De altfel, Înalta Curte a anunţat deja că va ataca proiectul de lege la Curtea Constituţională.

de Redactia Observator

la 18.06.2020 , 22:02

  • Impozitarea pensiilor speciale a fost votată cu o largă majoritate în Parlament.
  • Magistrații au contestat impozitarea la Curtea Constituțională.

Au fost acuzaţii de blat şi scandal în Parlament, pe impozitarea pensiilor speciale ale deputaţilor şi senatorilor. Aleşii au votat din nou, în plen reunit de această dată, proiectul de lege adoptat ieri de Camera Deputaţilor care prevede impozitarea pensiilor speciale cu până la 85%. Însă azi au inclus şi pensiile lor. Curat neconstituţional, spun cei din USR, care susţin că aleşii ar fi trebuie să voteze o nouă lege, nu să o modifice pe cea de ieri. 

Dan Barna, deputat USR: Ce adoptăm noi astăzi? Parlamentul adoptă legi, hotărâri sau moţiuni. Ce şmecherie e asta? 

Alfred Simonis, deputat PSD: De fapt vă e teamă să vă asumaţi în faţa publiclui că nu doriţi impozitarea pensiilor parlamentarilor. 

Vezi și

Florin Roman, deputat PNL: Pensiile speciale vor fi impozitate drastic. Aşa să ne ajute Dumnezeu! 

Mult zgomot pentru nimic, spun experţii. 

Alexandru Coita, politolog: Ce s-a întâmplat și ieri și azi e praf în ochii românilor. Nu va exista nicio lege a pensiilor speciale, e doar o oportunitate ca marile partide să își facă reclamă. 

Augustin Zegrean, fost judecător Curtea Constituțională: Au votat mai întâi legea în ansamblul său şi după au mai votat un articol. Păi nu mai poţi să intervii asupra unei legi pe care ai votat-o o dată. 

În prezent, peste 790 de foști parlamentari primesc pensii speciale. 

Ieri, aleşii au decis impozitarea pensiilor speciale ale militarilor, demnitarilor, aviatorilor şi magistraţilor. Conform proiectului, vor fi impozitate cu 10% pensiile speciale cuprinse între 2000 şi 7000 de lei şi cu 85% pensiile mai mari de 7000 de lei.

Observator a făcut o estimare în baza informaţiilor existente în acest moment. De exemplu, la o pensie netă de 20.000 de lei, taxa este de 500 de lei pentru intervalul 2000 - 7000 de lei şi 11.050 de lei pentru suma care depăşeşte 7000 de lei. În total, impozitul se ridică la 11.550 de lei.

Proiectul de lege pare făcut ca să nu treacă de controlul constituţional, atrag atenţia specialiştii în Drept. Legea nu menţionează ce se întâmplă cu cei care se pensionează anticipat. 

Augustin Zegrean, fost judecător Curtea Constituțională: Sunt probleme cu cuantumul impozitului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului spune că o impozitare peste 50% echivalează cu o confiscare.

Dumitru Coarnă, sindicalist Poliția Română: Sunt nişte lucruri care se contrazic la plafoane. Am un articol cu un plafon de 2000, alt articol cu un plafon de 7000 şi acolo în aplicarea legii vor fi probleme. 

Eugen Teodorovici, senator PSD: La Cameră s-au făcut amendamente şi nu vreau să merg pe ideea că s-au făcut aceste amendamente ca legea să nu treacă. Eu suspectez un astfel de scenariu.

Proiectul de lege a fost desfiinţat de majoritatea celor afectaţi la portofel. Într-o postare pe Facebook, ministrul Apărării spune că pensiile militarilor sunt o compensaţie pentru viaţa plină de interdicţii pe care o duc. 

În România, sunt circa 65.000 de pensionari militari. 4000 dintre ei au pensii cuprinse între 7000 şi 10.000 de lei. 

Cea mai dură reacţie a fost însă cea a magistraţilor. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie susţine că politicienii au luat drept ţintă puterea judecătorească. Aşa că au decis cu unanimitate de voturi să sesizeze Curtea Constituţională. 

Şi dacă ar fi ajuns pe masa preşedintelui, Klaus Iohannis recunoaşte că ar cântări mult decizia de a o promulga. 

Klaus Iohannis, preşedintele României: E o măsură care trebuie bine judecată. E o discutie un pic mai amplă.

În România, sunt 5,15 milioane de pensionari, potrivit Institutului Național de Statistică. Peste 168 de mii de foşti magistraţi, militari, diplomaţi, parlamentari, foşti angajaţi ai Curţii de Conturi şi foşti angjaţi din Ministerul Afacerilor Interne primesc pensii speciale şi militare în prezent. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Impozitarea pensiilor speciale, contestată la Curtea Constituțională