S-au scumpit covrigii, urmează măriri de preţuri considerabile la toate produsele alimentare
Un covrig cald este salvator pentru cei care nu au avut timp să ia micul-dejun!
Un covrig cald este salvator pentru cei care nu au avut timp să ia micul-dejun! Iar zi de zi, în faţa patiseriilor, români stau la cozi interminabile ca să-şi cumpere măcar unul, care să le aline foamea. Numai că acum covrigul e mai scump cu 50 la sută. Specialiştii spun că e doar începutul. Şi pâinea se va scumpi în următoarele săptămâni.
Românii stau minute în şir la coadă, pentru gustarea de la micul dejun. Un leu pentru un covrig. Aşa au plătit de ani de zile. Însă, la unele simigerii, tarifele tocmai au fost schimbate. Preţurile sunt mai mari cu 50 la sută.
Covrigul dă startul la scumpiri. Producătorii anunţă că dispare şi franzela de un leu. Dragoş Frumos, preşedinte Patronat Industria Alimentară: "Pe zona de panificaţie, ar trebui să crească cu un 10-15 la sută maxim! Adică o pâine de 1 leu, ar putea să fie 1 leu şi 10 bani, 1 leu şi 15 bani. Mai grav, este la carne şi alte produse unde preţurile sunt mult mai mari decât pâinea!"
Valul de scumpiri era anunţat de economişti de câteva luni. În piaţă au fost semne clare. Avem cea mai mare inflaţie din ultimii ani. Ultimele date de la INS arată că s-au înregistrat creşteri semnificative la fructe, carne procesată, lapte şi ouăle.
Iar trendul se menţine. Dacă ne întoarcem la covrigării, patronii susţin că nu mai pot controla costurile.
Pentru multe afaceri, vremurile de acum înseamnă cele mai puternice shimbări din ultimii cinci ani. Ceea ce se traduce simplu. Viaţa românilor va fi din ce în ce mai costisitoare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰