Video Cristian, prietenul inspectorului DSP Gorj care a murit, s-a aflat cu el în ambulanţă: "Ştii cum striga la mine în Urgenţă? Cristi, dă-mi oxigen..."
Val de anchete în Gorj, în cazul şefului Sanepid... care a murit la scurt timp după ce ambulanţa care îl transporta a rămas fără oxigen. O siguranţă arsă a deconectat ventilatorul. Bărbatul a fost ventilat manual până la cel mai apropiat spital, unde a şi murit. Vineri, el ar fi refuzat să fie dus cu elicopterul SMURD în Capitală. Sâmbătă, când starea i s-a agravat, transferul a devenit imposibil.
Adrian Dobrin avea 48 de ani. În aplauze, a trecut pentru ultima dată prin faţa sediului DSP. Cristian a făcut parte din echipajul care a preluat pacientul spre Bucureşti. Misiunea a fost cu atât mai dificilă, cu cât acesta îi era prieten de 20 de ani. La jumătatea drumului, o defecţiune la sistemul electric al ambulanţei a oprit ventilatorul la care era conectat bărbatul.
În momentul în care siguranţa de la tabloul electric al autospecialei a cedat, ventilatorul nu a mai funcţionat. Echipajul a sesizat că a scăzut saturaţia de oxigen şi a început să-l ventileze manual pe pacient.
Au făcut asta timp de cinci minute, până au ajuns la cea mai apropiată unitate medicală - Spitalul Judeţean de Urgenţă din Vâlcea.
Starea s-a agravat după ce a rămas fără oxigen
Cristian Popescu, asistent medical: "La noi, se desaturase la 70-80, scăzuse saturaţia pe ventilaţia cu balon şi oxigen. L-am racordat la ventilatorul din Urgenţe. Şi-a revenit, după care starea lui a început să se agraveze".
Două ore şi jumătate mai târziu, Adrian a intrat în stop cardio-respirator şi nu a mai putut fi salvat.
"- Ştii cum striga la mine în Urgenţă? Cristi, dă-mi oxigen..."
Bărbatul era în stare gravă şi nu putea fi transferat la alt spital. Totuşi, la insistenţele familiei, care şi-a asumat acest lucru în scris, a fost efectuat transferul. Cu o zi înainte de tragedie i s-a oferit posibilitatea să fie transportat cu elicopterul SMURD la Institutul Matei Balş, unde găsiseră un loc liber, dar Adrian ar fi refuzat.
Constantin Mitroi – directorul SJA Gorj: "Starea pacientului era foarte gravă, iar în momentul transferului, aparţinătorii şi-au asumat răspunderea eventualelor complicaţii care pot apărea pe timpul transportului".
Mai multe anchete
Ultima dată, ventilatoarele din ambulanţe au fost verificate la începutul acestei luni şi nu au fost constatate probleme.
Corneliu Răducan Morega – prefect Gorj: "I-am rugat să investigheze istoricul maşinii, istoricul de service al maşinii, să vedem dacă această maşină a mai avut probleme vizavi de această instalaţie de ventilaţie sau dacă a fost, pur şi simplu, o problemă mecanică".
În cadrul Serviciului de Ambulanţă Gorj au fost deschise mai multe anchete.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰