Doi turişti au fost surprinşi de o avalanşă în Munţii Făgăraş. Unul dintre ei a fost îngropat parţial în zăpadă

De Redactia Observator.
Publicat: 29.04.2021, 22:19.
Actualizat: 29.04.2021, 22:29

Doi turişti, practicanţi ai sporturilor de iarnă, au fost surprinşi, joi, de o avalanşă în Munţii Făgăraş unul dintre ei fiind îngropat parţial. Salvamontiştii au intervenit de urgenţă.

Salvamontiștii au intervenit pentru salvarea celor doi turiști

Salvamontiștii au intervenit pentru salvarea celor doi turiști

Salvamont Sibiu/ Facebook

”Serviciul Public Salvamont Sibiu a intervenit cu o echipă de prim răspuns, în zona Valea Bâlii pentru evaluarea stării de sănătate şi asigurarea transportului a doi turişti, practicanţti ai sporturilor de iarnă, surprinşi de o avalanşă”, au transmis, joi, salvamontiştii din Sibiu.

Potrivit acestora, unul dintre turişti a fost îngropat parţial.

”Momentan cei doi se află în afara oricărui pericol. Ambii schiori erau echipaţi corespunzător”, au mai declarat salvamontiştii.

Potrivit acestora, turiştii au fost însoţiţi în siguranţă la Bâlea Cascadă de echipa Salvamont.

Risc mare de producere a avalanşelor în Muntii Făgăraş şi Bucegi

Meteorologii anunţă, joi, risc mare de producere a avalanşelor în Muntii Făgăraş şi Bucegi, unde stratul de zăpadă este mare pentru luna aprilie.

”La peste 1800 metri, stratul este consistent pentru sfârşitul lunii aprilie, iar zăpada este puternic umezită în partea sa superioară. Pe fondul încălzirii vremii şi local al ploilor, procesul de umezire, de îngreunare şi de topire al stratului va continua. Straturile mai vechi sunt uşor stabilizate în zona lor mediană, dar spre sol prezintă o zonă de cristale tip cupă cu rezistenţă scăzută, mai ales pe versanţii nordici, cristale peste care straturile de deasupra pot aluneca în condiţii de supraîncărcare cu apă. Pe pantele mai înclinate, stratul instabil şi umed de la suprafaţă, poate aluneca peste cel vechi în mod spontan, ducând la declanşarea de avalanşe de dimensiuni medii sau mari dacă sunt angrenate şi straturile din profunzime”, a transmis, joi, Administraţia NAţională de Meteorologie.

Meteoroogii precizează că riscul va fi amplificat la supraîncărcări oricât de mici, iar în cazuri izolate pot fi dislocate volume mari de zăpadă.

”Avalanşe pornite la peste 1800 m pot coborî şi la altitudini mai joase”, a transmis ANM, precizând că riscul producerii este mare.

Potrivit meteorologilor, la altitudini mai mici de 1800 de metri, vremea caldă şi temperaturile ridicate, însoţite şi de averse de ploaie, vor favoriza topirea accelerată a stratului.

”Spontan se pot declanşa curgeri de topire şi avalanşe de dimensiuni mici şi izolat medii pe pantele unde sunt acumulări mai mari de zăpadă, din zona 1600-1800 m, riscul fiind crescut la supraîncărcări”, au mai transmis meteorologii.

Doi turişti, practicanţi ai sporturilor de iarnă, au fost surprinşi, joi, de o avalanşă în Munţii Făgăraş unul dintre ei fiind îngropat parţial.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.