Evenimente în Bucureşti, miercuri 12 martie. Ce nu trebuie să ratezi
Deşi suntem, încă, în prima parte a săptămânii, ziua de miercuri, 12 martie, aduce o mulţime de evenimente de care bucureştenii, mai mari sau mai mici, se pot bucura cu încredere.

Abia au trecut câteva zeci de ore din această săptămână şi poate cei mai mulţi dintre bucureşteni încă sunt implicaţi total în ceea ce înseamnă muncă dar chiar şi aşa considerăm că oamenii ar trebui să caute portiţe în program pentru a se bucura de diferite evenimente care să-i facă să uite de grijile zilei.
Astfel că am decis să venim, ca de obicei, în faţa dumneavoastră cu câteva recomandări de evenimente care v-ar putea ajuta, miercuri, 12 martie, să uitaţi de ceea ce vă produce bătăi de cap în cadrul programului normal de lucru.
Piese de teatru în Bucureşti, miercuri 12 martie
Miercuri, ziua de teatru începe încă de la ora 17.00, cu o nouă reprezentaţie a piesei "Cine l-a ucis pe tata", care se joacă la Teatrul Metropolis. Apoi, de la ora 18.30 avem "Zbor deasupra unui cuib de cuci", la Teatrul Nottara - Sala Horia Lovinescu, iar de la ora 19.00 avem "Milionul, nepoatele și milionara", la Teatrul Elisabeta, sau "Obiceiuri necurate", la Teatrul Bulandra - Sala Liviu Ciulei.
- Evenimente în Bucureşti, miercuri 12 martie. Ce nu trebuie să ratezi
- 12 martie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- 12 martie, Sfântul Teofan Mărturisitorul. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
- Sute de blocuri din 3 sectoare ale Capitalei rămân fără apă caldă și căldură, din cauza unor lucrări de...
- Evenimente în Bucureşti, marţi 11 martie. Ce nu trebuie să ratezi
Şi tot de la ora 19.00 avem şi "Visul american", la Teatrul de Comedie - Sala Radu Beligan, "Anonimul venețian", la Teatrul Naţional Bucureşti - Sala Atelier, "Când ploaia se va opri", la Teatrul Mic - Sala Studio, sau "Lumea lui Frank", la Teatrul Metropolis.
Concerte în Bucureşti, miercuri 12 martie
Cel mai aşteptat concert al zilei se anunţă a fi cel susţinut de Holograf la Sala Palatului, de la ora 20.00. Vorbim despre un concert intitulat "Sigur!" şi care îmbină hituri clasice cu melodii noi, care continuă să inspire generaţii.
Miercuri, însă, mai avem şi concerte susţinute de tenorii Ştefan von Korch şi Alin Stoica şi soprana Stephanie Radu la Sala Dalles, de la ora 19.00, Sukar Nation în Quantic Pub, de la ora 19.00, Gheorghe Gheorghiu & Cooperativa 9, la Riviera Park, de la ora 19.00, sau Trio Alpha, la Ateneul Român, de la ora 19.00.
Spectacole în Bucureşti, miercuri 12 martie
La capitolul "spectacole" avem un singur titlu, dar un titlu cât se poate de bun. La Opera Naţională Bucureşti, de la ora 18.00, se joacă spectacolul de operă "Lucia di Lammermoor".
Conform zilesinopti.ro, "inspirată de drama semnată de Walter Scott, Bride of Lammermoor, Lucia di Lammermoor a lui Donizetti surprinde tulburătoarea poveste de dragoste a surorii Lordului Enrico, Lucia Ashton, obligată de acesta la o căsătorie aranjată, pentru a salva onoarea familiei".
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰