Femeile gravide sunt discriminate la locul de muncă, dar se tem să depună plângeri
Să fii însărcinată este fericire personală. La locul de muncă însă se poate transforma într-o povară. Vorbim despre cazurile în care femeile sunt discriminate iar drepturile lor de dinainte sau după naştere sunt încălcate de către angajatori.
Să fii însărcinată este fericire personală. La locul de muncă însă se poate transforma într-o povară. Vorbim despre cazurile în care femeile sunt discriminate iar drepturile lor de dinainte sau după naştere sunt încălcate de către angajatori. Aceştia pot fi traşi la răspundere de către instituţiile abilitate, dar în România, femeile sunt reţinute când vine vorba să depună plângeri.
Salariatelor le sunt blocate căile spre promovare, sunt marginalizate sau chiar presate să-și dea demisia pentru ca angajatorul să fie pus la adăpost de o eventuală sancțiune. Sunt câteva dintre formele discriminării gravidelor la locul de muncă. De nedreptate s-a lovit şi o tânără de 26 de ani din Capitală, însărcinată în opt luni. Problemele au început în momentul în care a anunţat că este gravidă şi au culminat în momentul în care a trecut pe un program de şase ore de muncă.
Pe lângă asta, s-au înmulţit şi sarcinile pe care le avea de îndeplinit, spune tânăra.
Angajatorii sunt obligaţi să păstreze confidenţialitatea asupra stării de graviditate a angajatei, să acorde învoiri pentru consultaţii prenatale în cuantum de 16 ore pe lună, să reducă reducerea cu o pătrime a duratei normale de muncă la recomandarea medicului, să evalueze riscurile la care e supusă gravida şi să modifice programul de lucru fără diminuarea drepturilor salariale. În plus, nu are dreptul de a concedia femeia însărcinată.
Autorităţile spun că, în România, femeile însărcinate care au fost nedreptăţile de către angajator se tem să depună plângeri. Dacă la CNCD ajung anual câteva cazuri, cei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă nu au o statistică referitoare la plângerile depuse de gravide.
Gravidele care consideră că li s-au încălcat drepturile de către angajator se pot adresa direct Instanţei de judecată, Inspectoratului Teritorial de Muncă sau Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Dacă se constată nereguli, angajatorii pot fi sancţionaţi cu sume cuprinse între 1.000 de lei şi 30.000 de lei, cum este în cazul amenzilor aplicate de CNCD, sau cu amenzi între 2.500 de lei şi 5.000 de lei când vorbim despre sancţiunile aplicate de Inspectoratul Teritorial de Muncă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰