Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Iarna și-a intrat serios în drepturi la munte și a creat peisaje de poveste. Video

A venit iarna peste tot la munte. Ninge zdravăn încă de azi-noapte şi s-a aşternut deja un strat consistent de zăpadă. Zonele înalte din 17 judeţe se pregătesc în acest weekend de un cod galben de vânt puternic şi de ninsori viscolite.

de Redactia Observator

la 30.10.2020 , 22:29

  • Sâmbătă sunt așteptate ninsori în 17 județe.
  • Vântul a atins, pe creste, viteze de peste 100 de kilometri pe oră.

Ninge de noaptea trecută în Munţii Făgăraş. La Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine, zăpada a acoperit aproape tot.

Iarna şi-a făcut simţită prezenţa şi la 500 de metri mai jos. Un strat de nea s-a aşternut peste pământul îngheţat şi peste brazi.

La Vârful Omu ninge viscolit, iar vântul bate cu peste 100 de kilometri pe oră.

Vezi și

Şi tot în Munţii Bucegi, peisajul hibernal a început să schimbe încet-încet şi Valea Mălăieşti.

Pe Transfăgărăşan, doar maşina Salvamontului se mai aventurează pe drumul acoperit de zăpadă.

La cabanele din Masivul Postăvaru ninge liniștit de câteva ore bune.

Va ninge în continuare şi mâine, în 17 judeţe, iar pe crestele munţilor rafaelele de vânt vor atinge chiar şi 110 kilometri pe oră. Pentru restul ţării, meteorologii anunţă ploi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri sociale » Iarna și-a intrat serios în drepturi la munte și a creat peisaje de poveste. Video