Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Jucăriile românești îi sperie pe oficialii Uniunii Europene: ”Mă duc să mă spăl pe mâini”

Ne jucăm cu pericolele. Este concluzia unui experiment realizat de reporterii Observator, care au cumpărat jucării din pieţe şi le-au prezentat comisarului european pentru protecţia consumatorilor. Un pinguin antistres l-a băgat în sperieţi pe oficialul străin. A vrut să se spele imediat pe mâini. 

de Redactia Observator

la 05.04.2019 , 22:05

Ne jucăm cu pericolele. Este concluzia unui experiment realizat de reporterii Observator, care au cumpărat jucării din pieţe şi le-au prezentat comisarului european pentru protecţia consumatorilor. Un pinguin antistres l-a băgat în sperieţi pe oficialul străin. A vrut să se spele imediat pe mâini. Autorităţile române nu se sperie aşa uşor, se vede asta şi din numărul alertelor pe care le trimit în străinătate, cele mai puţine din Europa. Iar explicaţia pentru care lasă pe piaţă aceste produse e uluitoare, respectiv că testele sunt mai scumpe decât produsele.

Tarabele din pieţele noastre sunt ticsite cu jucării despre care nu ştim nimic, nici din ce sunt făcute, nici de unde sunt aduse.

Sunt ieftine şi se vând bine, spun comercianţii. Vineri, echipa Observator a fost la cumpărături, apoi, cu marfa, direct la comisarul european pentru protecţia consumatorilor. 

Vezi și

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

 Pare să fie acel caz tipic în care sunt folosiţi ftalaţi pentru a face jucăria mai pufoasă. Ftalaţii sunt nişte chimicale foarte periculoase!

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Autorităţile române nu par totuşi să se intereseze. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Jucăriile de pe piaţa românească îl sperie şi pe comisarul finlandez.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Specialiştii spun că o singură jucărie poate ascunde mai multe pericole.

În ţările europene jucăriile sunt pe locul întâi în topul alertelor, cu un procent de peste 30%.

România dă şi 500 de euro pe analiza pentru un produs

Urmează apoi echipamente auto nesigure şi 10% haine. România, însă, are printre cele mai puţine alerte trimise către acest sistem, nouă anul trecut. Germania are peste 350 de alerte.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Comisarii străini întreabă, autorităţile noastre răspund.

Paul Anghel, ANPC: Analizele costă de multe ori mai mult decât produsul în sine şi bugetele fiind restrânse, ne aflâm în situaţia în care nu putem preleva foarte multe produse

Şi nu e tot! România nu are niciun laborator de stat acreditat şi autorizat în care să poată face astfel de testări.

Produsele periculoase sunt trimise în alte ţări europene pentru a fi verificate. O singură analiză poate să coste şi 500 de euro. 

După seria recentă de scandaluri legate de alimentaţia şi siguranţa românilor, Protecţia Consumatorului promite că va deschide laboratoare Larex în toate judeţele din ţară.  

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Jucăriile românești îi sperie pe oficialii Uniunii Europene: ”Mă duc să mă spăl pe mâini”