Litoralul românesc, invadat de alge
Temperaturile deosebit de ridicate au adus un val de alge pe litoral. În această dimineaţă, turiştii s-au trezit înconjuraţi de o barieră verde, la mal. Un covor gros de plante se întinde pe sute de metri în Mamaia. Autorităţile promit că la noapte vor curăţa plaja.
Temperaturile deosebit de ridicate au adus un val de alge pe litoral. În această dimineaţă, turiştii s-au trezit înconjuraţi de o barieră verde, la mal. Un covor gros de plante se întinde pe sute de metri în Mamaia. Autorităţile promit că la noapte vor curăţa plaja, mai ales că în weekend sunt aşteptaţi şi mai mulţi turişti. În jur de 80 de mii pe tot litoralul.
Aşa arată plaja din centrul staţiunii Mamaia. Un covor de alge se întinde pe aproape 200 de metri de-a lungul ţărmului. Disperată că nimeni nu ia nici o măsură, o femeie croieşte o potecă prin stratul gros pentru a-şi putea duce copilul în apă.
Câţiva paşi mai încolo, o fetiţă sapă printre plante pentru a ajunge la nisip. Alţi copii, fascinaţi de vegetaţia de un verde smarald, fac din ea castele colorate. Celor mari peisajul dezgustător le-a stricat tot cheful de baie. Unora chiar de vacanţă.
Curăţarea plajelor de alge cade în sarcina Apelor Române. Reprezentanţii instituţiei spun că nu pot intra cu utilajele ziua printre turişti aşa că vor curăţa plaja noaptea.
- A murit Amalia, tânăra de 19 ani implicată în înfiorătorul accident din Mamaia. Un Mercedes s-a rupt în două,...
- Șoferul vinovat de producerea tragediei din Constanța a fost arestat. Tânărul ar fi condus cu 170 km/oră în...
- ANIMAŢIE. "Maşina parcă a fost tăiată cu flexul". Cum şi-a condus un şofer băut de 21 de ani prietenul spre...
- Cursa mortală din Constanţa, surprinsă de camere. Impactul a fost atât de violent că bucăţi din maşina ruptă...
- El este tânărul care a murit în înfiorătorul accident din Constanţa. Matei avea doar 22 de ani şi venise la...
Potrivit specialiştilor, temperaturile ridicate au grăbit apariţia algelor. În mod normal, acestea apar la sfârşitul lunii august, când se desprind de pe fundul mării.
Lipsa impurităţilor din apă şi aerul foarte cald favorizează însă deplasarea algelor, care sunt apoi aduse de curenţi la mal.
Nu s-au întins, însă, în toată staţiunea.
600.000 de turişti au venit, în acest sezon, pe litoral. Din cauza vremii, au fost însă mai puţini decât anul trecut. Hotelierii speră să recupereze în august. Până acum, gradul de ocupare este de 80 la sută pentru ultima lună de vară.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰