Video Mărturii tulburătoare în cazul bărbatului căruia i s-ar fi tăiat carotida la spital, din greșeală: "Doamna de la Ambulanță s-a îngrozit când a văzut"
Un bărbat de 40 de ani din Craiova a murit după o banală operaţie de extirpare a amigdalelor. A fost externat la câteva ore de la intervenţia chirurgicală numai că, după câteva zile, pacientul s-a întors la spital şi s-a plâns că nu se simte bine. A fost asigurat că este doar procesul de vindecare. Rudele spun că medicul care l-a operat i-ar fi secţionat carotida, dar acesta neagă acuzaţiile.
- Acuzaţii de malpraxis la un spital din Craiova
Nimeni din familie nu şi-ar fi închipuit că bărbatul, care a ieşit pe picioarele lui din clinica privată, imediat după operaţia de extirpare a amigdalelor, avea să moară zece zile mai târziu. Mai ales că medicul le spusese rudelor că nu sunt probleme. Cu toate acestea, pacientul nu se simţise deloc bine după intervenţia chirurgicală.
Mătuşa bărbatului decedat: Nu avea voie să vorbească, i-a spus să nu vorbească și d-asta îmi scria mesaje. Mi-e frică să mai beau și apă la ce dureri am, îmi spune asta la ora 16, îmi scrie pe mesaj.
Mătuşa lui este cea care i-a fost alături după operaţie, la Terapie intensivă. Şi tot ea s-a asigurat că nepotul ei primeşte calmantele de care avea atâta nevoie. Ajuns acasă, bărbatul nu a dat deloc semne de vindecare. Speriat, le-a povestit rudelor că ceva nu ar fi mers bine în timpul intervenţiei.
Fratele bărbatului decedat: El susține, fratele decedat susține că a avut o sângerare puternică în timpul operației, a avut o sângerare puternică pe care doamna doctor i-a oprit-o.
A început să se simtă tot mai rău după intervenția la amigdale
În următoarele cinci zile, starea lui s-a agravat şi între timp, sub maxilar i-a apărut o umflătură. Îngrijorate, rudele l-au dus la control la clinica privată.
Mătuşa bărbatului decedat: El având dureri s-a dus sâmbătă la control și i s-a spus că totul e în regulă. I-a spus să pună o pungă cu gheață aici la gât.
Alt tratament nu i-a fost recomandat. Noaptea următoare, familia l-a găsit zăcând într-o baltă de sânge pe pardoseala băii.
Fratele bărbatului decedat: Doamna de la Ambulanță s-a îngrozit când a văzut. L-au urcat în ambulanță, au plecat către spital.
Medicii de la Spitalul Județean nu l-au mai putut salva pe bărbat
A murit trei zile mai târziu la spitalul judeţean de urgenţă, după mai multe încercări ale medicilor de a-l salva. Certificatul de deces avea să confirme bănuielile familiei: leziune de arteră carotidă internă. Medicul care l-a operat are o altă versiune a faptelor. "Nu au existat complicaţii în timpul intervenţiei sau postoperator", susţine aceasta.
Îndurerată, familia a depus plângeri la Colegiul Medicilor şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova.
Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt IPJ Dolj: Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările au fost preluate de catre polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Dolj, fiind efectuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecatoria Craiova.
Reporter: Credeți că își va asuma cele întâmplate doamna doctor?
Mătuşa bărbatului decedat: Nu știu.
Reporter: Care ar fi mesajul dumneavoastră pentru dansa?
Mătuşa bărbatului decedat: Să recunoaștem ce am făcut, să avem coloana vertebrală și să ne asumăm totul.
Expertiza medico-legală cerută de anchetatori va stabili cu exactitate cauza decesului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰