Observator Special: Scafandrii, adevaratii eroi ai adancurilor: coboara, de fiecare data, de mana cu moartea
Exista pe aceasta lume trei tipuri de meserii. Cele pentru care trebuie sa inveti foarte mult pentru a ajunge la performanta, cele pentru care trebuie sa te nasti si mai e cea de-a treia categorie ce le imbina pe amandoua. Sunt meserii extreme, pe care nu oricine le poate face.
Un exemplu ar fi scafandrii de mare adacime. Oamenii-broasca, asa cum li se mai spune, coboara la adancimi la care multi dintre noi doar viseaza. sau poate nici macar nu au curajul sa viseze atat de departe. Stiu foarte bine ca in adancuri chiar si cea mai mica greseala le poate fi fatala.
O picatura de frumos, pierduta intr-un ocean de pericole. Vazuta din exterior, meseria de scafandru nu pare o mare provocare. Pana nu cobori in pantece Mamei Natura nu ai cum sa intelegi ca acolo este o alta lume, diferita de a noastra. E-adevarat, e doar picatura de frumos. Dar o picatura care face ca fiecare risc asumat, fiecare scufundare facuta, fiecare intalnire cu moartea sa merite.
“Cred ca fiecare scafandru are cam doua-trei momente dificile in viata, cand dintr-o nefunctionare corecta a aparatului se pot intampla pericole, esti foarte aproape de lumea cealalta”, spune Cap. Cmdr. Adrian Ontica.
Sa fii scafandru presupune o lupta continua. Cu tine insuti, cu propriul corp, cu natura. Nu oricine poate cobori in adancuri. Nu oricine poate rezista presiunii imense din mari si oceane. Dar pentru cei alesi, meseria a devenit un mod de viata. Valentin Nicola nu si-a imaginat ca va face vreodata altceva. Pasiunea pentru meserie l-a adus in momentul 1984. Atunci, a stabilit un record national de scufundare inca neintrecut.
La aproape 3 decenii de atunci, inca este modest. “Recordul nu ne apartine noua, apartine echipei de suprafata care a pregatit aceasta scufundare si prin grija medicilor si a personalului medical am reusit sa stabilim acest record”, spune Valentin Nicola.
A coborat atunci la 500 de metri in Marea Neagra. O adancime pe care nimeni nu a atins-o pana la el si nimeni nu a depasit-o dupa el. Timp de doua saptamani, o echipa de 26 de medici, cercetatori si scafandri au pregatit momentul.
Pentru scafandrii de mare adancime, fiecare scufundare e o provocare. Fiecare secunda in plus la adancimi mari poate insemna moartea. Pe langa dragostea pentru mare, singurul lucru care le da curaj oamenilor-broasca sa se avante in intuneric este faptul ca stiu ca este cineva mereu cu ei.
“Au fost situatii in care, din anumite considerente, nu am mai auzit echipa de la suprafata. Am incercat: ‘Ma auziti? Totul e ok, eu respir bine’. Am continuat coborarea. Dar, daca nu am auzit niciun feedback, am stiut ca ceva este in neregula si m-am oprit”, povesteste Cpt. C-dor Lucretiu Cocea, comandantul scafandrilor de marfe adancime.
Fratii buni ai scafandrilor de mare adancime sunt scafandrii EOD. Ei sunt oamenii antrenati sa infrunte pericolul. Sa dezamorseze bombe. Sa umble si sa lucreze acolo unde nimeni altcineva n-ar putea.
“In momentul in care esti singur cu un dispozitiv exploziv, atunci realizezi pericolul, realizezi ce se poate intampla, realizezi ca poti fi spulberat intr-o secunda daca faci ceva gresit. Iti trec multe ganduri prin cap. Stapanirea de sine este primordiala in a indeplini misiuni si a iesi la suprafata in siguranta”, povesteste Cap. Cmdr. Adrian Ontica.
Cel mai tarziu a inteles acest lucru comandantul scafandrilor din Constanta. Desi are in subordine zeci de scafandri, el este cel mai tanar dintre ei.
“Cand eram comandantul centrului de scafandri, mi-am spus, eu deja deschizandu-mi sufletul si inima catre scafandri, nu se poate sa fiu eu comandantul lor si eu sa nu patrund in apa. La 54 de ani am facut cursul de brevetare, am parcurs etapele pe care le parcurge si un tanar de 20 de ani”, povesteste Vergil Moraru, comandantul Centrului de Scafandri Constanta.
Instructorii, desi ii erau subordonati ierarhic, nu l-au iertat. Oricat de comandant ar fi fost, trebuia sa inteleaga pe propria piele ca meseria de scafandru nu e floare subacvatica la ureche.
“De aproape 3 ani de zile, de cand comand centru de scafandri, traiesc lucruri extraordinare. Traiesc placerea alaturi de oameni, de specialisti, de experti deosebiti, dar si de sentimentul de echipa, de familie, de grija reciproca a unora fata de ceilalti”, a conchis Moraru.
Cu alte cuvinte, meseria de scafandru inseamna sa fii stapan pe propriul trup, propria minte si sa stii ca de fiecare data cand cobori in adancuri, cobori de mana cu moartea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰